Site icon TIMP ROMÂNESC

Judecatorul Pantiru, ramane favorit

Tudor Panţîru, judecătorul Curții Constituționale din Republica Moldova, rămâne pe lista celor trei candidați ai României pentru funcția de judecător CEDO. O decizie în acest sens a fost luată de către Ministerul român al Justiției, potrivit unui comunicat al instituției. Ministerul român al Justiţiei a transmis Guvernului României un memorandum cu propunerea de modificare a listei de candidaturi înaintată Consiliului Europei pentru desemnarea unui judecător la CEDO, în sensul înlocuirii Biancăi Guţan cu candidatul de rezervă.

Decizia a fost luată în urma primirii avizului grupului consultativ de experţi care a apreciat că doi candidaţi (Iulia Antonella Motoc şi Florin Streteanu) îndeplinesc condiţiile impuse de art. 21 alin. 1 din Convenţie, în timp ce un al treilea candidat (Bianca Andrada Guţan) nu îndeplineşte aceste condiţii.

În 26 iunie, Comisiile juridice şi pentru drepturile omului reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat negativ candidatura Iuliei Motoc pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Ceilalţi candidaţi, respectiv Bianca Guţan şi Florin Streteanu, ca şi canidatul de rezervă, Tudor Panţâru, au primit aviz pozitiv.

Judecătorul român la CEDO va fi ales de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dintre cei trei candidaţi propuşi de Guvernul României.

Tudor Panţîru este judecător al Curţii Constituţionale din Republica Moldova şi fost deputat PSD în Parlamentul României. Acesta a mai fost judecător internaţional CEDO, între 1996 şi 2001, conform CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Tudor Panţîru a fost numit judecător la Curtea Constituţională, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în luna februarie 2013. Acesta a fost primul judecător al Republicii Moldova la CEDO și fost deputat în Parlamentul României.

Dacă va fi ales în calitate de reprezentant al României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Panțîru va fi nevoit să renunțe la fotoliul de magistrat CC.

Exit mobile version