Site icon TIMP ROMÂNESC

Judecătorul Tănase crede că Parlamentul trebuie să reia subiectul interzicerii simbolurilor comuniste

Președintele Curții Constituționale (CC) a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, crede că Parlamentul trebuie să revină la subiectul utilizării simbolurilor regimului comunist totalitar şi promovarea ideologiilor totalitare. Într-o postare pe blogul personal, magistratul susține că „Parlamentul Republicii Moldova are un mandat politic pentru a interzice sau chiar a institui sancţiuni legale pentru utilizarea anumitor simboluri sau promovarea anumitor ideologii totalitare şi / sau extremiste, chiar dacă aceste sancţiuni ar presupune o anumită ingerinţă”.

„Sancţiunea pentru crimele comise de sistemul totalitar ar consta în interzicerea simbolicii folosite de acesta, pe când eliminarea din viaţa publică a persoanelor care au comis nemijlocit aceste crime ar fi posibilă prin adoptarea unei legi a lustraţiei, pentru a preîntâmpina accesul acestora la funcţii de stat”, mai adaugă judecătorul.

Înainte ca Hotărârea din 4 iunie a CC să fie publicată în Monitorul Oficial, judecătorul a precizat că, în acest caz, are o opinie separată față de cea a colegilor săi. Printre altele, acesta s-a declarat că utilizarea în scopuri politice a simbolicii comuniste creează o confuzie la nivelul electoratului în ceea ce ţine de valorile cu adevărat democratice şi acele valori cu care mulţi dintre actualii cetăţeni moldoveni au crescut în URSS. Cei care utilizează simbolurile comuniste urmăresc scopul de a întreţine în ochii alegătorilor o confuzie între simbolurile sovietice şi simbolurile propriului partid.

Un detaliu care nu poate fi ignorat constă în utilizarea simbolului secera şi ciocanul de către regimul anticonstiuţional instaurat în teritoriile moldoveneşti ocupate în stânga râului Nistru (aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană), detaliu remarcat, de altfel, şi de Comisia de la Veneţia. În plus, magistratul consideră că Republica Moldova are o obligaţie aparte faţă de persoanele care au avut de suferit în urma crimelor comise de fostul regim comunist. Această obligaţie nu comportă doar un caracter material, dar în primul rând unul de ordin moral. Un element indispensabil al reparaţiei morale îl constituie eliminarea din spaţiul public a simbolurilor care provoacă suferinţă psihică.

Acesta opinează că responsabilitatea pentru faptele comise sau opiniile exprimate revine exclusiv persoanelor şi nu sistemului propriu-zis, care a utilizat simbolurile secera şi ciocanul, răspunderea fiind una solidară, atât a sistemului totalitar, cât şi a persoanelor care au fost instrumentele acestui sistem.

De asemenea  Alexandru Tănase susține că utilizarea în scopuri politice de un partid, care luptă pentru putere în Republica Moldova, a unei simbolici identice grafic cu cea a unui regim care subminează statul Republica Moldova este inadmisibilă și asemenea simboluri ar rebui scoase în afara legii.

În 4 iunie 2013, magistrații Curții Constituționale au recunoscut drept neconstituționale prevederile Legii care interzice utilizarea simbolurilor comuniste – secera și ciocanul. Legea privind condamnarea regimului totalitar comunist și interzicerea simbolurilor comuniste a fost adoptată de Parlamentul de la Chișinău la 12 iulie 2012, dar a fost contestată de comuniști.

Exit mobile version