Românii vor fi cap de afiș la prima ediție a festivalului Tradiții Românești în Mișcare, organizată de Societatea Românca, în colaborare cu Institutul Cultural Roman, Ambasada României din Marea Britanie și Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de pretutindeni, în data de 25 octombrie, la biserica St Paul’s Church din Hammersmith.
La Birmingham, gazdă va fi Parohia Ortodoxă Sf. Andrei, St. Francis Hall, University of Birmingham Chaplaincy, Edgbaston Park Road și se va desfășura pe 26 octombrie, de la ora 18.00.
Spectacolulu include dansuri din mai multe zone etno-folclorice importante ale României, momente susținute de orchestra condusă de dirijorul Gabriel Popescu, precum și recitaluri ale soliștilor Ilie Medrea, Maria Filimon și Adina Popa.
Festivalul este un omagiu adus celor care au luptat pentru promovarea identității românești peste hotare în timpuri de răscruce; celor care au păstrat vie imaginea neamului nostru românesc și au făcut-o cunoscută în întrega lume.
Organizatorul festivalului, Ionuț Pumnea, susține că spectacolul urmărește promovarea identității românești, valorificarea comorilor tezaurului folcloric peste hotare dar și unitatea comunității românești.
„Evenimentul urmărește promovarea identității românești, valorificarea comorilor tezaurului folcloric peste hotare dar și unitatea comunității românești printr-un spectacol de suflet și pentru suflet, citează ziarulromanesc.net .