Dezbaterea „Perspectiva elevilor asupra sistemului de învățământ din România”, organizată de Consiliul Naţional al Elevilor şi Fundaţia Hanns Seidel, cu sprijinul Administraţiei Prezidenţiale a avut loc, pe 17 noiembrie, la Muzeul Naţional Cotroceni.
La eveniment au participat preşedintele României, Klaus Iohannis, factori decizionali, experți în zona politicilor educaţionale, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile cu activitate pe zona învăţământului preuniversitar, care au marcat prin discursurile şi intervenţiile lor, Ziua Internaţională a Elevilor şi Studenţilor.
„ Sunt bucuros să constat interesul şi susţinerea de care se bucură lansarea dezbaterii în privinţa regândirii sistemului de educaţie, o temă pe care o consider una de maximă importanţă pentru România. Actul didactic este cu atât mai performant cu cât răspunde mai corect nevoilor şi aşteptărilor celor direct vizaţi. Tocmai de aceea, consider că implicarea elevilor şi studenţilor este absolut necesară, nu numai în privinţa responsabilităţii față de propria formare, dar şi în ceea ce priveşte procesul decizional. Un sistem de educaţie eficient este unul centrat pe cel care învață, pe stimularea descoperirii şi inovaţiei și pe conectarea la realitățile unei societăți modern”, a subliniat Klaus Iohannis.
Preşedintele României a mai subliniat că pe parcursul carieri sale didactice a inconstanţa reformelor, lipsa de viziune şi de preocupare pentru încurajarea performanţelor: “Ca profesor, am resimțit importanța reconsolidării statutului dascălilor în societate și necesitatea de a atrage la catedră oameni bine pregătiți, motivați, pentru care a fi profesor nu este un simplu loc de muncă, ci o vocație. Cred că această comunitate trebuie să îşi recapete respectul, demnitatea și finanţarea pe care le merită. Profesorii au nevoie de repere clare, de oportunități de perfecţionare continuă, de o evaluare axată pe evoluția efectivă a elevilor. Pentru educație și cercetare este necesar să avem un plan pe termen lung, care să plece de la cei implicați direct în actul educațional – elevii și dascălii – către decidenții instituționali”.
Acesta a mai adăugat că este momentul să se pună capăt reformelor făcute în pripă, fără studii de impact sau de evaluare a politicilor care le preced: “Educația și cercetarea sunt vitale pentru a construi o Românie modernă, iar copiii noștri sunt prea importanți pentru a experimenta constant forme fără fond”.