Site icon TIMP ROMÂNESC

Klaus Iohannis: ”Forța solidarității și contribuţia fiecăruia dintre noi sunt fundamentale în atingerea obiectivelor majore ale societății”

În discursul susținut joi seara în cadrul recepției oferite cu prilejul Zilei Naționale a României, președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat importanța sistemului de valori care, în momentele istorice importante ale națiunii, a făcut diferența între bine și rău și a subliniat importanța acestuia și nevoia consolidării lui în perioada ”complicată” pe care o traversăm. Evocând valorile și idealurile generațiilor anterioare care, având ”viziunea unei națiuni moderne”, au avut, ”în cele mai dificile vremuri”, forța de a merge înainte, președintele Iohannis a subliniat că prin solidaritate românii sunt, ”împreună, mai puternici și mai respectați”.

În contextul agresiunii Federației Ruse din Ucraina și a multiplelor crize suprapuse – de securitate, energetică, umanitară – care generează ascensiunea extremismelor și a discursului urii, sistemul de valori este pus la încercare și testat, motiv pentru care încrederea în valorile auroatlantice trebuie consolidată, iar atuurile societății democratice – Libertatea de mișcare, de gândire, de exprimare, egalitatea în fața legii – ” trebuie mereu promovate și apărate, pentru că se câștigă foarte greu, dar se pierd infinit mai ușor”.

”Când oamenii se simt debusolați, apăsați de grijile prezentului, ei cad mai ușor pradă manipulării și dezinformării”, a spus Iohannis.

”Cetățenii au, în mod firesc, mari așteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă. Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituțiilor, a serviciilor publice și a infrastructurii.

Este un proces de durată, pe care eu îl văd ireversibil, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile și imediate pentru creșterea bunăstării și a nivelului de trai. (…) Suntem contemporani cu momente care vor defini, fără îndoială, istoria omenirii. Rănile provocate de pandemie nu s-au vindecat încă și suntem, iată, nevoiți să facem față altor crize grave: un război la graniță, schimbări climatice accelerate, spectrul unei recesiuni globale. Însă și alte generații au fost constrânse să treacă la rândul lor peste încercări cumplite și au reușit.

Mesajul înfăptuirii Marii Unirii rămâne neschimbat și astăzi. Forța solidarității și contribuţia fiecăruia dintre noi sunt fundamentale în atingerea obiectivelor majore ale societății!”, a mai spus președintele.

Exit mobile version