Președintele Klaus Iohannis, a susținut joi, 16 martie, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul deschiderii oficiale a Conferinței Internaționale „Francofonia viitorului: educație pentru dezvoltare durabilă”.
Vă prezentăm în continuare alocuțiunea Președintelui României din cadrul evenimentului:
Doamnă Secretar General al Francofoniei,
Domnule Prim-ministru,
Stimați membri ai Parlamentului și ai Guvernului României,
Stimați miniștri francofoni,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Îmi face plăcere să deschid astăzi, în prezența Secretarului General al Francofoniei, doamna Louise Mushikiwabo, evenimentul de marcare a aniversării a 30 de ani de când România a aderat ca membru cu drepturi depline la Francofonia instituțională.
Doamnă Secretar General, vă mulțumesc pentru că sunteți astăzi alături de noi, la acest moment important!
Tema acestei conferințe, „Francofonia viitorului: educație pentru dezvoltare durabilă”, nu este întâmplătoare, educația și dezvoltarea durabilă fiind priorități atât pentru România, cât și pentru Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).
Privind spre viitor și spre provocările care îl definesc, trebuie să continuăm să întărim filonul cooperării în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă.
La peste 50 de ani de la înființare, Organizația Internațională a Francofoniei a evoluat de la un mecanism instituțional dedicat promovării limbii franceze la o organizație multilaterală matură, coagulată în apărarea valorilor sale comune – pace, democrație și drepturile omului. Francofonia reunește astăzi 88 de state și guverne și 321 de milioane de vorbitori de limbă franceză.
La 30 de ani de la aderare, România este un adevărat campion al promovării Francofoniei și a valorilor sale, stat-far al Francofoniei, așa cum a fost desemnat, încă din 2007, de Secretarul General al Francofoniei.
Contribuția României la activitățile Organizației Internaționale a Francofoniei este robustă și constantă, axată, în principal, pe finanțarea unor programe unice la nivelul Francofoniei.
Programul de burse de cercetare doctorală și postdoctorală Eugen Ionescu, derulat neîntrerupt din 2007, este un exemplu concret al contribuției noastre la creșterea mobilității și a oportunităților educaționale și profesionale pentru tinerii cercetători francofoni.
Promovarea educației privind schimbările climatice și mediul constituie o prioritate a mandatului meu și mă bucur că aceasta se reflectă și în activitatea României în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei.
Interesul copiilor și al tinerilor și dorința de a învăța mai mult și de a se implica activ în aceste domenii constituie o sursă de optimism pentru prezent și pentru viitor. Avem datoria de a-i sprijini în aceste demersuri pe toți copiii și tinerii din spațiul francofon.
România va oferi noi contribuții voluntare în vederea susținerii educației pentru dezvoltare durabilă în spațiul francofon, pentru Fondul de solidaritate al Organizației Internaționale a Francofoniei destinat femeilor și fetelor din țările în curs de dezvoltare, „La Francophonie avec Elles”, și pentru programul „Societatea civilă francofonă angajată în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă”.
Totodată, România contribuie în mod activ și la dezvoltarea Francofoniei Științifice, țara noastră fiind a doua putere universitară francofonă la nivel mondial ca număr de instituții de învățământ superior și de cercetare afiliate Agenției Universitare a Francofoniei, cu 115 programe universitare și postuniversitare predate în limba franceză.
Pe parcursul celor 30 de ani de apartenență la francofonia instituțională, România a lansat, cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei și al Agenției Universitare a Francofoniei, în premieră, inițiative care au contribuit la promovarea utilizării limbii franceze și la crearea de oportunități pentru studenții și tinerii cercetători francofoni, care, ulterior, au fost preluate și organizate de alte state membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei.
La acest moment aniversar, doresc să remarc contribuția deosebită a învățământului preuniversitar, prin eforturile și dedicația celor peste 6.000 de cadre didactice care oferă copiilor și tinerilor bucuria cunoașterii și a folosirii limbii franceze.
În baza acestor realizări ne propunem să lansăm, împreună cu Organizația Internațională a Francofoniei și cu Agenția Universitară a Francofoniei, un proces de reflecție menit să transforme România într-un centru regional de formare în limba franceză a diplomaților și a funcționarilor publici din țările francofone.
Reiterez, de asemenea, interesul crescut al României pentru dezvoltarea cooperării economice și a schimburilor comerciale în spațiul francofon, inclusiv ca instrument de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Tranziția climatică și construirea unei economii verzi necesită noi competențe furnizate prin programele de studii și de formare profesională. Pentru a fi un succes real, de beneficiile tranziției climatice trebuie să ne bucurăm toți, deopotrivă state dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Este nevoie să ne sprijinim reciproc în acest demers.
Stimată doamnă Secretar General al Francofoniei,
Anul trecut, Sommet-ul Francofoniei de la Djerba a adoptat Cadrul Strategic 2023-2030, document de referință care reflectă viziunea pentru următorii ani și pârghiile pentru a o implementa.
România își dorește o Francofonie activă, incluzivă, influentă și orientată spre viitor, care să aducă o contribuție concretă la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, cu un rol bine definit într-un sistem multilateral eficient.
Francofonia viitorului nu se poate realiza însă decât într-un spațiu de pace și stabilitate.
Pe baza valorilor pe care le împărtășim, trebuie să continuăm eforturile noastre comune de a promova pacea, cooperarea și democrația în cadrul marii noastre familii francofone, inclusiv prin intermediul educației. Este cu atât mai necesar cu cât suntem confruntați cu un război ilegal și nejustificat la granița noastră, în Ucraina.
Trebuie totodată să continuăm reflecția asupra deficitelor democratice și de securitate din lumea francofonă, pentru a răspunde la situațiile de instabilitate crescândă și violență cu care se confruntă unele regiuni.
Pentru o dezvoltare durabilă a societății, este nevoie ca Francofonia să acționeze pe palierul educației pentru mobilizarea deplină a femeilor și a tinerilor în ceea ce privește prevenirea și reducerea violenței împotriva femeilor, accesul la învățământ al fetelor, participarea femeilor și a tinerilor la procesele decizionale și accesul lor la locuri de muncă.
Doamnelor și domnilor,
Francofonia trebuie să rămână o comunitate unită în promovarea valorilor sale comune, printr-o acțiune orientată către asigurarea unui viitor durabil.
Promovarea păcii, a democrației și a drepturilor omului, dar și protejarea mediului și gestionarea schimbărilor climatice au devenit îngrijorări majore pentru lumea întreagă și pot fi gestionate eficient doar prin cooperare internațională și prin efort comun.
În aceste demersuri, educația pentru dezvoltare durabilă are un rol primordial, iar România sprijină și lucrează strâns cu statele din spațiul francofon pentru a ne atinge obiectivele comune.
Francofonia viitorului se construiește în fiecare zi, iar România este parte activă la acest proces și un contribuitor puternic!
Vă mulțumesc!