Site icon TIMP ROMÂNESC

Klaus Iohannis, în Estonia

Președintele Klaus Iohannis va participa, vineri, la Reuniunea informală a Consiliului European pe teme digitale. Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a anunțat, miercuri, principalele teme de discuție aflate pe agenda summitului de la Tallinn.„În cadrul acestui summit vor fi discutate inițiativele de inovare digitală, care ar permite UE să facă față evoluțiilor digitale și să devină un lider la nivel global în domeniul digital, în următorii ani. Cele două teme majore: viitorul guvernării și securitatea, viitorul economiei și societății. În cadrul acestor discuții, președintele României va aborda următoarele teme: importanța implementării Strategiei Digitale pentru piața internă a UE, nevoia asigurării unei securități cibernetice adecvate și necesitatea pregătirii cetățenilor UE”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a mai anunțat că, înaintea deplasării spre Estonia, șeful statului se va întâlni joi, de la ora 13:00, la Palatul Cotroceni, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.

 

Exit mobile version