Preşedintele Klaus Iohannis îi încurajează pe românii de pretutindeni, de Ziua Limbii Române, să-şi înveţe copiii limba română şi să-i îndemne nu doar să cunoască, ci şi să iubească limba maternă.
În mesajul transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis arată că în acestă zi gândurile sale se îndreaptă către românii din ţară, către cei din Republica Moldova, precum şi către cei din diaspora, ”pentru care limba este legătura vie cu originile şi identitatea naţională”,notează PROMPT MEDIA
”Astăzi, 31 august, celebrăm unul dintre cele mai importante elemente definitorii ale identităţii noastre naţionale. Limba română ne exprimă cultura, valorile şi bogăţia tradiţiilor şi ne uneşte într-o mare comunitate spirituală pe toţi cei care o vorbim, indiferent de locul în care trăim. În această zi de sărbătoare, gândurile mele se îndreaptă către românii din ţară, către cei din Rep.Moldova, precum şi către cei din diaspora, pentru care limba este legătura vie cu originile şi identitatea naţională. Încurajez familiile de români de pretutindeni să-şi înveţe copiii limba română şi să-i îndemne nu doar să cunoască, ci şi să-şi iubească limba maternă”, afirmă şeful statului, care le transmite ”La mulţi ani!” tuturor vorbitorilor de limbă română, oriunde s-ar afla.