Site icon TIMP ROMÂNESC

Klaus Iohannis: Pentru România, consolidarea pe mai departe a Uniunii Europene rămâne un obiectiv strategic

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 6 septembrie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk. Principalul subiect al discuției a fost legat de pregătirea reuniunii informale a Consiliului European de la Bratislava, din 16 septembrie a.c., care va avea loc în format UE – 27. La Summitul de la Bratislava, liderii europeni vor discuta despre viitorul Uniunii Europene după momentul Brexit, în vederea identificării liniilor principiale de acțiune pentru consolidarea Uniunii.

În cursul convorbirii telefonice, președintele României a prezentat viziunea țării noastre cu privire la viitorul Uniunii Europene. A arătat că, acum mai mult ca niciodată, cele 27 de state membre ale Uniunii trebuie să rămână unite și angajate să recâștige încrederea cetățenilor europeni în proiectul european. Președintele Klaus Iohannis a menționat că, pentru România, consolidarea pe mai departe a Uniunii Europene rămâne un obiectiv strategic.

În pregătirea Summitului de la Bratislava, președintele României va mai avea discuții la Berlin, în 9 septembrie a.c., cu cancelarul german, Angela Merkel, cu premierul Guvernului Belgiei, Charles Michel, și cu premierul Guvernului Luxemburgului, Xavier Bettel.

De asemenea, președintele Iohannis va aborda această temă în cadrul consultărilor cu președintele Franței, cu prilejul vizitei pe care François Hollande o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare.

Exit mobile version