Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut joi, 23 iulie a.c., la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din localitatea Cincu, județul Brașov, o declarație de presă după participarea la ceremonia de înființare a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (MNC-SE) și la desfășurarea etapei finale a Exercițiului cu termen scurt de notificare (ETSN): ” În primul rând, dați-mi voie să spun felicitări tuturor militarilor care au fost implicați în organizarea și punerea în practică a acestui exercițiu, un exercițiu care ne-a demonstrat că Armata noastră se poate pregăti în orice condiții și poate să aibă rezultate dintre cele mai bune.
A fost un exercițiu impresionant și nota deosebită a fost dată de faptul că a fost un exercițiu cu alarmare într-un termen scurt. Totuși, impresionant cum au reușit forțele să lucreze împreună. Se vede că de la comandă până la execuție lucrurile funcționează foarte bine.
Sunt foarte mulțumit și încă o dată felicitări tuturor!
Vreau să menționez că a fost un moment special acela când am înmânat drapelul noii unități cu statut NATO, Comandament de Corp Multinațional de Sud-Est. Este o unitate nouă și, după cum știm, o unitate militară prinde viață în momentul în care primește drapelul. Acest lucru s-a întâmplat astăzi, aici, în poligonul de la Cincu.
Această unitate a fost propusă de noi în 2018. Ideea a fost agreată imediat de toți ceilalți aliați și iată că, după puțin timp deja, această unitate va funcționa în România.
Acest exercițiu de astăzi și predarea drapelului unității NATO dovedesc că pentru România este, sigur, important să fie parte din NATO ca să fie apărată, dar, în același timp și cu aceeași valență, este important să oferim securitate aliaților și partenerilor noștri.
Felicitări și unității NATO și mult succes pe viitor!”