Laura Codruţa Kovesi, care îşi va prelua la 4 noiembrie funcţia de procuror-şef european, atrage atenţia, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, citată de Agerpres, că nu ar trebui aşteptate rezultate imediate din partea instituţiei pe care o va conduce, Parchetul Public European (EPPO), în ce priveşte combatarea fraudelor şi a corupţiei care afectează bugetul Uniunii Europene.
”Cred că vor fi aşteptări mari odată ce instituţia va începe să lucreze efectiv la cazuri. Cred însă că oamenii trebuie să înţeleagă că rezultate credibile vor veni în doi, trei ani, odată ce vor începe să vină deciziile finale de la instanţe”, atrage Kovesi atenţia.
Kovesi dă asigurări că nu va fi intimidată de presiuni din partea nimănui. ”Va exista, cu siguranţă, presiune, odată ce anchetele încep, asupra instituţiei şi procurorilor, să nu uităm că oamenii care folosesc fonduri europene sunt în general oameni de afaceri, unii dintre ei foarte puternici. Dar sunt extrem de bine antrenată pentru aceasta, nu sunt câtuşi de puţin îngrijorată de acest lucru”, a precizat Kovesi.
EPPO, la care au aderat 22 din cele 28 de state membre ale UE, urmează să fie lansat în 2020 şi va fi responsabil cu anchetarea şi aducerea în faţa justiţiei a cazurilor de fraude transfrontaliere în interiorul UE, în special cele de după noiembrie 207.
Kovesi va conduce EPPO de la sediul central din Luxemburg, împreună cu câte un procuror european din fiecare stat membru. Anchetele vor fi conduse de procurori delegaţi la nivel naţional. Numărul acestora va fi stabilit prin negocieri cu miniştrii de Justiţie şi procurorii generali din statele membre.