Coaliția de guvernare formată din PNL, USR/PLUS și UDMR rămâne în continuare la Palatul Victoria, după ce moțiunea de cenzură ”România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu” depusă de PSD împotriva Cabinetului Cîțu a picat la vot, fiind votată de 202 parlamentari.
Votul a fost secret, cu bile.
Pentru ca moțiunea să fi fost adoptată, era nevoie de 234 de voturi, însă partidele din opoziție, PSD – 157 de mandate și AUR – 46 mandate, au împreună 204 voturi, cu 30 mai puțin decât ar fi avut nevoie, motiv pentru care mizau și pe voturile parlamentarilor neafiliați și ai minorităților.
Au fost prezenți 355 de senatori și deputați, dintre care doar 202 au votat (201 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”).
PSD a acuzat Guvernul că „duce economia țării spre prăpastie cu o viteză uluitoare” și că nivelul de trai al românilor se prăbușește, argumentând, printre altele cu creșterea prețurilor, creșterea datoriei publice, înghețarea salariilor și a pensiilor în acest an, prim-ministrul Florin Cîțu arătând că toate afirmațiile formulate în moțiune se bazează doar pe opinii, nicidecum pe argumente economice sau analize și caracterizând-o drept ”un text jalnic, patetic, penibil”.
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat marţi, la dezbaterile de la moţiunea de cenzură, că actualul guvern a alocat sume record pentru investiţii, la nivelul ultimilor zece ani, şi că această sumă ar fi cu 3,9 miliarde de lei mai mare decât în 2020 şi cu 7,3 miliarde de lei mai mare decât în 2019.
Potrivit premierului, cele 76 de miliarde de euro provenite din PNRR şi alte fonduri europene, la care se vor adăuga „cel puţin” 98 de miliarde de euro de la bugetul de stat, vor merge în investiţii până în 2028.
„Am alocat la buget cea mai mare sumă din ultimii 10 ani: 61,4 miliarde de lei sau 5,5% din PIB, cum vreţi. Şi tot aşa continuăm. Sunt sume record, iar diferenţa clară faţă de PSD este că noi aceşti bani nu doar îi alocăm în buget, îi şi investim, iar la fiecare rectificare bugetară nu îi tăiem, cum îi tăiaţi dumneavoastră ca să ajungă banii baronilor PSD, îi continuăm cu investiţii. Cifre, domnilor: în 2021, faţă de 2020, investiţiile în economie deja după cinci luni de zile sunt mai mari cu 3,9 miliarde de lei, aproape un miliard de euro, deja. Faţă de 2019, când dumneavoastră eraţi la guvernare, 7,3 miliarde de lei, deja, investiţii”, a spus Cîţu, în plenul reunit al Parlamentului.
Aceasta a fost prima moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, învestit în decembrie 2020. În România, au fost demiși prin moțiune de cenzură patru premieri: Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Sorin Grindeanu și Viorica Dăncilă.