Sâmbătă, 19 mai 2018, la Ambasada României din Atena, Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA, în cadrul evenimentului ”Fii mândru că ești român!”, a organizat o primă întâlnire între reprezentanții orașelor Arta și Făgăraș în vederea realizării înfrățirii între cele două localități, care are drept scop colaborarea şi realizarea de proiecte comune în mai multe domenii: cultură, învăţământ, turism, sport, activităţi sociale şi economice.
Discuțiile au fost coordonate de Lucian Fătu, ambasador al României în Grecia, alături de Lilla Debelka, secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul cărora s-au stabilit principalele puncte comune, s-au vizionat videouri cu imagini din cele două orașe și s-au identificat beneficiile care pot fi aduse ambelor comunități.
Ambasadorul Lucian Fătu a propus ca principalul punct de colaborare să fie cel privind schimbul de experiență în administrația publică locală, urmat de de promovarea turistică, culturală, a obiceiurilor și tradițiilor specifice, dar și de colaborare economică, colaborare între instituții de învățământ și asociații.
Primăria orașului Arta a avut delegați pe Konstantinos Xaraklias- Viceprimar, Consilier la Departamentul Cultură, Turism și Sport și Ilias Servetas, Secretar General al Municipiului Arta, iar primăria Făgăraș a fost reprezentată de către Gribincea Diana Popa, Consilier al primarului privind activitățile culturale și manageral Casei Municipale de Cultură Făgăraș, alături de alți reprezentanți ai Țării Făgărașului, Boeriu Ioan Iancu- primar, Bragău Bogdan, consilier local, din partea comunei Jibert și Ciocan Adrian, viceprimar al comunei Șinca Nouă.
S -a propus stabilirea unei date pentru o primă deplasare a unei delegații oficiale a orașului Arta în municipiul Făgăraș în decursul acestui an în vederea demarării primelor proceduri legale în ceea ce privește înfrățirea celor două localități. – corespondență de la Daniela Popescu, Grecia