Site icon TIMP ROMÂNESC

La întoarcerea acasă, așteptările românilor nu vizează doar existența locurilor de muncă

Foto: MRP

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a participat, joi, la Suceava, la cea- de-a doua întâlnire din  cadrul campaniei ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, dedicată informării românilor asupra riscurilor la care se explun în statele în care lucrează sau învață. Ministrul a subliniat atenția specială pe care autoritățile sucevene o acordă sucevenilor din diaspora.

În cadrul evenimentului de astăzi, ministrul Andreea Păstîrnac a arătat că sunt români plecați la muncă în străinătate care își doresc să revină acasă, dar că așteptările acestora nu vizează doar existența locurilor de muncă.

Vedem de multe ori, în dialog cu autoritățile locale, prefecți, președinți de consilii județene care ne prezintă proiecte, care ne prezintă faptul că există un număr mare de locuri de muncă neacoperite, pentru care nu există cerere. De asemenea, la nivelul autorității locale, s-au făcut mari eforturi și pentru modernizarea anumitor instituții, să fie un climat de lucru care să permită să-și desfășoare activitatea și acasă. De altfel, vrem să vă spunem că în sondajele realizate până în prezent, foarte mulți dintre românii chestionați iau în considerare ca un criteriu de revenire acasă și condițiile de muncă, climatul de muncă și, nu în ultimul moment, iau în considerare condițiile de școlarizare”, a transmis ministrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac.

În ceea ce privește obiectivele proiectului pilot ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, campanie derulată în premieră de patru ministere  -Ministerul Românilor de Pretutindeni, Ministerul Justiției, MAE și MAI -, ministrul a arătat că este vorba despre ”o echipă care în fiecare zi ne propunem să răspundem problemelor românilor aflați în străinătate legate de munca legală și cele de trafic de forță de muncă și de trafic de persoane”.

Aceasta a adăugat că reprezentanții guvernamentali implicați în proiect încearcă să prezinte inclusiv operațiunile care se desfășoară împreună cu autoritățile locale din state unde comunitățile românești au un număr mare de membri, exemplificând cu operațiunea ”Freedom”, care se desfășoară în Sicilia.

Păstârnac a menționat că un moment important la revenirea acasă a românilor care lucrează în străinătate este cel al reinserției sociale și pe piața muncii.

Peste jumătate dintre concetățenii noștri care sunt întrebați dacă își pun problema revenirii acasă iau în considerare în mod foarte serios, chiar dacă nu chiar pe termen imediat, să se întoarcă, să se reintegreze și să aducă ceva din experiența lor în România”, a spus ministrul.

Ministrul a mai arătat că în cadrul proiectului se discută situația minorilor, atât cei din străinătate, unde familia se confruntă cu altă legislație,  sau un alt model al relațiilor de familie, dar și  o dezbatere privind modul în care se acordă asistență la nivel local copiilor rămași acasă: „La Suceava autoritățile acordă o atenție specială cetățenilor din județ care sunt plecați în afara granițelor și considerăm că toate ministerele aflate aici vom avea foarte mult de învățat din experiența de aici”, a spus Păstârnac.

Ministrul a subliniat că pe teritoriul unui stat străin, misiunea diplomatică rămâne prima ușă care trebuie deschisă pentru a primi ajutor și a anunțat că pentru românii aflați în străinătate va fi pusă la dispoziție o linie telefonică de tip tel-verde.

Evenimentul a avut loc la Muzeul de Istorie Suceava. Alături de ministrul pentru Românii de Pretutindeni, s-au aflat și Grațiela Drăghici, secretar de stat în Ministerul Muncii, Mihai Chirică, secretar de Stat în MAI și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. De asemenea, la eveniment au luat parte şi parlamentari locali.

Exit mobile version