Senatorul Viorel Badea, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, este scandalizat de decizia președintelui Senatului de a-i refuza deplasarea, în perioada 6-9 septembrie, la Lisabona, unde urma să participe la o reuniune a statelor membre ale Consiliului Europei care vor crea o rețea a parlamentarilor de diaspora.
”Ca membru al delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, am fost invitat să particip la această reuniune extrem de importantă dar, președintele Senatului României, domnul Constantin Popescu Tăriceanu, a refuzat să aprobe această deplasare. România, stat cu cea mai puternică diaspora din Europa, nu va avea niciun reprezentant la această reuniune”, a scris pe contul său de facebook senatorul Badea. Acesta consideră că gestul președintelui Senatului este, de fapt, un gest împotriva comunităților românești din diaspora.
Proiectul constituirii unei rețele de parlamentari de diaspora în cadrul Consiliului Europei a pornit de anul trecut și că principalul obiectiv este de a depista cât mai eficient problematica complexă care există în fiecare țară europeană cu privire la cetățenii care decid să se stabilească în alt stat.
”Orice stat are cetățeni care pleacă, periodic sau definitiv, și de aici o serie de probleme. România are cea mai mare diaspora și tocmai de aceea era obligatorie prezența acolo”, susține Badea.
Acesta a explicat că inițiativa a apărut în urmă cu un an, după o discuție cu parlamentari din Franța și Portugalia.
Lipsa unui reprezentant al Românie va duce automat, mai mult ca sigur, la lipsa României din structura de conducere a acestui nou grup, foarte important pentru diaspora română”, mai afirmă Viorel Badea, care mai arată că nu este singura deplasare care i-a fost respinsă: ”Aveam o deplasare în Canada, la o întâlnire importantă a diasporei de acolo și am fost anunțat că nu pot accesa fondurile pentru deplasare. E fără precedent în istoria Senatului, să fie respinsă deplasarea unui parlamentar în circumscripție, la invitația românilor de acolo. Acum a urmat și Lisabona”, a completat parlamentarul.