În zilele de 21 și 22 septembrie 2016 a avut loc, la Palatul Parlamentului, sub înaltul patronaj al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, Micul Dejun cu Rugăciune, organizat de Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României.
Evenimentul a cuprins o serie de manifestări, începând cu dezbaterea cu tema ”Schimbarea prin rugăciune a unei societăți”, continuând cu Micul dejun cu rugăciune din dimineața zilei de 22 septembrie și apoi cu o conferință internațională cu tema ”Diaspora românească – între identitate și integrare”.
La eveniment au participat aproximativ 200 de persoane, peste 50 fiind din diferite țări din Europa, Asia și America.
Micul dejun cu rugăciune a fost onorat de prezența unor reprezentanți ai bisericilor și cultelor din România, deputați și senatori, oameni de afaceri, profesori, oameni de cultură, reprezentanți ai unor ONG-uri și organizații de tineret etc. Lista participanților din străinătate a fost la fel de diversă, cuprinzând de la europarlamentari, membri ai parlamentelor naționale, lideri religioși, oameni de afaceri, reprezentanți ai unor ONG-uri, artiști etc.
Evenimentul se încadrează în sfera activităților de diplomație parlamentară, prilejuind participanților oportunitatea de a interacționa cu parlamentari și membri ai Guvernului, iar pentru oaspeții străini ocazia de a afla mai multe despre români și despre România.