Până în septembrie 2023, în județele Iași și Constanța vor fi create și operaționalizate, ca puncte de lucru teritoriale ale Institutului Național de Criminalistică, două laboratoare în domeniul geneticii judiciare.
Crearea celor două laboratoare pentru procesarea probelor biologice are ca scop intensificarea schimbului de date genetice judiciare și combaterea formelor grave de criminalitate, a criminalității organizate și transfrontaliere și asigurarea unui nivel înalt de securitate pentru cetățenii Uniunii Europene.
Ele fac parte din proiectul ”genETHIC”, început în luna noiembrie și finanțat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta pentru cooperare polițienească.
Bugetul proiectului se ridică la aproape 5 milioane lei.