Site icon TIMP ROMÂNESC

Lectură cu Ana Blandiana şi Marius Daniel Popescu în capitala Elveţiei

Lectura celor doi autori români, Ana Blandiana şi Marius Daniel Popescu, va avea loc pe data de 12 septembrie la Kulturlokal ONO din Berna, unde românii din Elveţia vor putea asculta cele mai de seamă opere ale scriitorilor.

Ana Blandiana este una dintre cele mai importante poete din România, totodată dizidentă şi luptătoare pentru drepturile omului. Cu peste 20 de volume, majoritatea de poezii şi eseuri, Ana Blandiana este cunoscută nu numai în România ci şi la nivel internaţional. Cărţile sale au fost traduse în 15 ţări, numai în Germania fiind prezentă cu peste 10 volume.

Poeziile care vor fi citite în cadrul serii fac parte din volumul „Die Versteigerung der Ideen“, tradus de Hans Bergel.

Marius Daniel Popescu a plecat din România în anul 1990. Deşi publicase, ca poet, câteva volume şi era un apropiat al scriitorilor din „Grupul de la Braşov”, ajuns in Elvetia, a trebuit să-şi câştige existenţa ca şofer de autobuz. Simfonia lupului marchează debutul său în proză. Scris direct în franceză, romanul a fost publicat de prestigioasa editură pariziană José Corti, fiind recompensat cu premiul Robert Walser. Marius Daniel Popescu este laureatul Premiului Federal Elveţian de Literatură 2012.

 

Exit mobile version