Astăzi, 6 decembrie 2017, începând cu orele 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, va fi inaugurată expoziția „Doxa – Sounds from Society”.
“Suntem noi proprii autori ai opiniilor și judecăților noastre? În ce măsură mediul înconjurător ne influențează ideile? Este posibilă o poziție de neutralitate?”
Acestea sunt întrebările pe care expoziția Doxa – Sounds from Society le generează, prima expoziție curatoriată deNian-Shan Chan, Thomas Marsan, Silvia Meschino și Giulia Morichi Python, studenți ai masteratului în Practici Curatoriale al IED, care reunește operele artiștilor aflați în rezidență la Fundația Bevilacqua La Masa:Oscar Isaias Contreras Rojas, Chiara Enzo, Giulia Gentilcore, Yiming He, Matilde Sambo.
Expoziția are în vedere punerea în armonie a două personalități de marcă din istoria României şi a Italiei, respectiv Regina Maria şi contesa Felicita Bevilacqua La Masa, care au reprezentat modele prin excelență pentru societatea epocii în care au trăit, prin atașamentul lor față țară, de cultură, de arte; ambele personaje au colecționat și au donat numeroase opere de artă, promovând tinere talente la nivel național şi internațional.
Prin această expoziție se dorește revalorizarea conceptului de interculturalitate, în amintirea celor două personalități mai sus menționate, subliniind totodată legătura istorică şi culturală dintre Italia şi România, prin punerea în legătură a două instituții locale de mare însemnătate pentru orașul venețian: Fundația Bevilacqua La Masa şi IRCCU Veneţia.
Provenind din comunități în care conceptul de common sense s-a dezvoltat în mod eterogen și prin utilizarea de cercetări și tehnici diferite, artiștii au exprimat poziții foarte similare în perceperea acestuia.
Chiara Enzo prezintă o serie de picturi de mici dimensiuni și sondează raportul pe care îl are corpul uman față de mediul înconjurător, întrucât reprezintă granița dintre intimitate și lumea exterioară.
Opera Giuliei Gentilcore suprapune imagini și simboluri, creând un parcurs psihologic care umple prăpastia introspectivă dintre personal și colectiv, prin fotografiile imprimate pe hârtie japoneză care sunt legate de amintirile propriei copilării.
Dintr-o perspectivă diferită Yiming He și Matilde Sambo introduc o viziune ironică și satirică despre conceptul de doxa, folosindu-se de medii precum pictura și arta video, comentând stereotipurile culturale împărtășite cu ironie și cinism. Oscar Isaias Contreras Rojas abordează tematica iluziei. Seria sa de picturi de mari dimensiuni în ulei, prezintă forme colorate care, privite de aproape, tind să dispară, ca și cum ar fi supuse efectului unei lentile defocalizate, putând fi astfel interpretate după bunul plac.
Toate aceste poziții fragmentare sunt fațete ale aceleiași medalii, unde picturile, desenele, video-urile, fotografiile și instalațiile invită vizitatorii să reflecteze asupra modului în care supozițiile și clișeele sunt intrinsece comunității, și mai ales asupra faptului că nu conceptul de common sense trebuie schimbat, ci mai degrabă raportul nostru cu acesta, în speranța creării unei perspective critice.
Expoziția, organizată în cadrul colaborării dintre Institutul European de Design din Veneția cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, va putea fi vizitată până în data de 4 ianuarie 2018, de marți până duminică, între orele 10.00–18.00, în Noua Galerie din Cannaregio 2215 – 30121, Veneția. Intrarea este liberă.