Ministerul Apărării Naționale salută adoptarea, în Camera Deputaților, a Legii pentru continuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului ”Avion multirol al Forțelor Aeriene”.
Guvernul României va atribui Guvernului Republicii Portugheze contractul de achiziţie a cinci avioane F-16 A din excedent, a unui pachet de bunuri şi servicii care include şi modernizarea la un standard superior a avioanelor F-16 din Forţelor Aeriene Române, inclusiv a celor 12 aflate deja în dotarea acestora. Contractul mai include elemente de suport logistic şi instruirea personalului tehnic ingineresc.
Pentru achiziționarea pachetului de bunuri şi servicii complementare vor fi atribuite Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS.
Primele patru aeronave din acest lot vor sosi în anul 2020, iar ultima în anul 2021. Ele se vor alătura celor 12 care execută deja misiuni de poliție aeriană națională.
Cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor celor 17 avioane F-16 ale Armatei României la o configurație superioară, respectiv M.6.X.
Adoptarea actului legislativ asigură premisele pentru ca industria națională de apărare să execute lucrările de mentenanță, reparațiile capitale la motoare și modernizarea aeronavelor F-16 la standardul M.6.X. Guvernul României va desemna operatorul economic național care va asigura mentenanța pentru acest tip de aeronave.
Ministerul Apărării Naționale continuă, astfel, procedurile de modernizare și achiziționare a tehnicii militare, 2019 fiind al treilea an în care au fost alocate două procente din PIB pentru apărare.
România se află printre primele locuri în cadrul Alianței Nord-Atlantice în acest domeniu, ceea ce confirmă faptul că țara noastră este un partener credibil atât în cadrul NATO și UE.
În afară de achiziția aeronavelor F-16, mai multe programe esențiale de înzestrare a Armatei României sunt, în prezent, în diferite faze de realizare, intenția fiind implicarea cât mai mare a industriei naționale de apărare prin operațiuni compensatorii de tip off-set, informează MApN.