Proiectul de lege pentru votul prin corespondenţă a fost respins de comisiile juridice şi pentru românii de pretutindeni de la Senat. Singurii senatori care au votat în favoarea votului prin corespondenţă au fost senatorii Viorel Badea, Marinica Dincă şi Ioan Iovescu. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni, Viorel Badea.
Discuțiile au avut loc, ieri, la Senatul României, în contextul în care de 20 de ani românii din diaspora asteaptă ca politicienii români să se pună de acord şi să promulge o lege care să înlesnească dreptul la vot.
Preşedintele Asociaţiei “George Enescu” din Italia, Silviu Voineagu, s-a arătat nemulțumit de poziția parlamentarilor față de acest proiect legislativ și propune ca românii din afara granițelor să protesteze. “Dacă ni se refuză acest drept, dacă ni se opune dreptul de a merge mai departe cu acest proiect, să ne opunem şi noi. De exemplu să facem o grevă a tranferurilor de bani, timp de două săptămâni, să nu mai trimitem bani în România. Să vedem dacă, astfel, s-ar mai opune cineva. Dacă nu se găsesc bani pentru susţinera acestui proiect, sunt suficienţi doar 2% din toate transferurile de bani care se fac în România anual. Consider că aceasta este una dintre soluţii. Important este să se vrea”.
Amintim că săptămâna trecută guvernul a modificat Legea alegerilor, românii stabiliţi în străinătate putând vota doar dacă fac cerere pentru înscrierea pe listele electorale, în ambasade sau consulate, cu 30 de zile înaintea scrutinului.
Pentru actualizarea Registrului Electoral, noile reguli prevăd că în Registrul Electoral “sunt înscrişi cu adresele din străinătate cetăţenii români cu drept de vot şi cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care depun cerei în acest sens la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, până cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data votării“.
În nota de fundamentare care însoţeşte noua reglementare se spune clar: “Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate vor fi înscrişi de către AEP în Registrul Electoral numai pe bază de cerere făcută către misiunile diplomatice“.
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a declarat că prevederile ordonanţei de urgenţă, emisă săptămâna trecuta, de Guvern privind Registrul Electoral “nu aduc nicio atingere sau îngrădire a exercitării dreptului de vot al cetăţenilor români din stăinătate“, înscrierea în Registrul electoral necondiţionându-le exercitarea acestui drept.