Problemele legate de liberalizarea pieței energiei sunt departe de a fi rezolvate, deși au trecut trei săptămâni de când au apărut o serie de controverse în spațiul public. Autoritățile încearcă să introducă niște artificii legislative, care prevăd discounturi mai degrabă iluzorii pentru milioanele de consumatori casnici trecuți automat pe serviciul universal. Dacă analizăm soluțiile propuse de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Ministerul Energiei, constatăm că acestea dau naștere la alte întrebări, scrie Hotnews.
Aproape 6 milioane de consumatori, care până în decembrie erau în regim reglementat, au fost trecuți de la ianuarie în serviciul universal oferit de cei patru mari furnizori de ultimă instanță, ENEL, CEZ, Electrica, E.ON.
Această trecere a fost făcută automat, pentru mulți fără știința lor, la un preț de serviciu universal care este mai mare decât dacă ar fi fost încheiate contracte pe piața concurențială și mult mai mare decât plăteau consumatorii casnici în luna decembrie, când se aflau în regim reglementat.
În condițiile în care s-a creat haos, deoarece foarte mulți oameni au aflat abia în ultimele zile din 2020 că urmează liberalizarea de la 1 ianuarie 2021 și că vor fi trecuți pe serviciul universal dacă nu încheie imediat contract pe piața liberă, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Ministerul Energiei propun să ”îndrepte” lucrurile prin oferirea de către furnizorii de ultimă instanță a unor discounturi. Acestea ar fi oferite doar consumatorilor din serviciul universal din portofoliul lor și ar reprezenta diferența dintre prețul de serviciu universal și cel dintr-un contract concurențial, cu valoarea cea mai mică dintre toate ofertele valabile la 1 ianuarie 2021. Reducerea de preț ar fi valabilă până la 30 iunie 2021, dacă în tot acest timp nu va fi încheiat un contract concurențial.
Diferențe înșelătoare
Ministerul Energiei și ANRE au viziuni diferite. Ministerul Energiei vrea să fie introdusă obligativitate pentru aceste reduceri, în timp ce ANRE vrea să lase furnizorilor de ultimă instanță doar posibilitatea de a face acest lucru, dar fără a-l obliga. Astfel, Ministerul Energiei are un proiect de OUG care prevede obligativitate, în timp ce ANRE are un proiect de Ordin care prevede că furnizorii pot oferi reduceri comerciale. Dacă s-ar merge pe varianta ANRE, atunci ordinul este inutil. Ar fi doar praf în ochii consumatorilor. Nicio legislație nu interzice acum furnizorilor să ofere discounturi.
Asupra acestui aspect încă nu sunt clare lucrurile. Sunt discuții și cu reprezentanții Consiliului Concurenței pentru a se ajunge la forma potrivită pentru situația creată. Dacă în cele din urmă va fi introdusă obligativitatea, vom constata că în cazul unora dintre furnizori, Electrica și E.ON, diferența dintre prețul de serviciu universal și cel al ofertei concurențiale este foarte mică. Pentru un consum de 100 kWh/ lună în serviciul universal, diferența de preț ar fi de până în 2 lei în cazul Electrica și de 0,5 lei în cazul E.ON. Oferte cu valori mult mai mici față de serviciul universal sunt la Enel, însă acestea se adresează unui număr limitat de clienți, celor care vin de la alți furnizori, nu celor din propriul portofoliu, aflați în serviciul universal.
Astfel, până la urmă pentru un consumator din serviciul universal cea mai bună variantă rămâne în continuare semnarea unui contract concurențial, fie cu actualul furnizor, fie cu altul care are oferte mult mai bine. Încheierea unui contract cu un alt furnizor ar putea fi mai avantajoasă decât varianta primirii unei reduceri în serviciul universal. Ar putea fi o diferență chiar de 10 lei pentru un consum de 100 kWh/ lună.
Unii consumatori casnici se aflau încă din 2018 în piața liberă. Și pentru aceștia ar fi indicat să verifice dacă nu cumva ofertele actuale nu sunt mai rentabile decât contractele în vigoare. De exemplu, clienții Enel ar putea constata că vechile contracte concurențiale sunt mai costisitoare decât dacă ar încheia unul nou.
Intră pe comparatorul de prețuri pentru a selecta oferta cea mai bună
Un lucru asupra căruia ar trebui să insiste autoritățile este informarea consumatorilor. Dacă acest lucru nu a fost făcut la timp, marele responsabil pentru acest haos fiind ANRE, măcar de acum înainte să fie transmise informări lunare, clar formulate. De asemenea, ar trebui să se implice și ANRE, nu doar furnizorii. De altfel, în proiectul Ministerului Energiei apare clar obligația ANRE ”de a derula, pe parcursul întregului an 2021, campanii de informare care să vizeze informarea consumatorilor cu privire la exercitarea dreptului de a-și alege furnizorul de energie și la avantajele furnizării energiei în regim concurențial, cu sublinierea dreptului oricărui consumator casnic de a încheia contract cu orice furnizor licențiat, fără niciun impediment din partea actualului furnizor”.
Și până acum ar fi putut ANRE să se implice dacă ar fi dorit, mai ales că unul dintre rolurile sale stabilite de lege este de informare și protecție a consumatorilor. Nu s-a întâmplat acest lucru. Dimpotrivă, a refuzat până în ultimele zile din 2020 să comunice pe acest subiect. Ba, mai mult, a favorizat marii furnizori prin faptul că nu le-a impus să informeze eficient clienții că urmează să aibă loc o liberalizare, iar că cei care nu încheie contracte pe piața liberă vor rămâne în regim de serviciu universal, la prețuri mult mai mari decât cele din zona concurențială.
Legat de ce ar fi trebuit să facă ANRE, abia pe 7 ianuarie, a deschis un call-center pentru persoanele care doresc informații despre liberalizare.
Orice ordin emis de ANRE în privința liberalizării pare a fi scris în favoarea furnizorilor de ultimă instanță. De altfel, un proiect de ordin, a fost elaborat cu aceștia la masă, în întâlniri ascunse de alte părți interesate. Doar cu ei, nu și cu reprezentanții altor furnizori sau cu cei ai consumatorilor. Este vorba despre proiectul care prevdea o compensație dintre prețul serviciului universal și cel de pe piața liberă, doar cu condiția să închei contract până în 31 martie, cu furnizorul de ultimă instanță la care te afli. Acel proiect s-a transformat în actualul proiect care prevede acordarea de reduceri comerciale până la sfârșitul lui iunie.
În ciuda acestui haos și a faptului că întregul proces de liberalizare a fost gestionat prost, niciun înalt reprezentant la nivel politic nu cere tragerea la răspundere a ANRE: nici premierul Florin Cîțu, nici ministrul Energiei, nici președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban, nici președintele Senatului Anca Dragu. Niciunul dintre aceștia nu a criticat situația în care au ajuns milioane de consumatori casnici din cauza unei reglementari dezastruoase.