Reuniți în cadrul Școlii de Vară de la Izvorul Mureșului care a debutat pe 12 august, liderii comunităților de români care locuiesc în țările vecine României și-au exprimat îngrijorarea cu privire la pericolul pierderii identității naționale. Reprezentanții comunităților românești care locuiesc în Ucraina, Serbia și Bulgaria s-au plâns președintelui Traian Băsescu, prezent și el la eveniment, de faptul că statele în care locuiesc aceste comunități depun eforturi pentru a le submina valorile și a-i asimila.
Ivo Gheorghiev, reprezentantul românilor din Bulgaria, a cerut autorităților române să intervină pe lângă statul bulgar pentru protejarea drepturilor, amenințate de politica în domeniu aplicată de Sofia:
„Ne întoarcem cu rugămintea către statul român, îl rugăm să intervină la nivel politic, de stat, până când vor pricepe că noi am avut mai multe drepturi după jugul turcesc decât avem acum, am avut şcoală, biserică, chiar şi propriul ziar. Dacă vom ajunge la ceea ce am avut după jugul turcesc, dacă vom avea pe jumătate drepturile pe care le au maghiarii aici, în România, noi vom fi mulţumiţi”, spune Ivo Gheorghiev citat de agențiile de știri.
Reprezentanții românilor din Ucraina s-au plans la rândul lor de politica de asimilare practicată de Kiev, în ciuda acordurilor semnate cu România. Vasile Tărâţeanu s-a plâns de faptul că în ciuda adoptării unei legislații menite să proteje drepturile minorităților, în practică acest lucru însemna suprimare acestor drepturi. El a dat exemplul școlilor cu predare în limba română al căror număr a continuat să scadă de la declararea independenței de stat a Ucrainei și de atacurile din presa ucraineană față de românii care doresc să învețe în limba maternă: „S-a frânt coloana vertebrală a românilor de acolo. În presă se duce o campanie puternică împotriva românilor care vor să-şi păstreze limba maternă. În 20 de ani de regim nou ucrainean democratic am pierdut 20 de şcoli. La începutul perioadei sovietice erau 120 de şcoli, la sfârşit erau 90 şi acum mai sunt 70”.
Anatol Popescu președintele Asociației Basarabia care reprezintă interesele românilor din zona Odessa și din sudul Basarabiei a cerut autorităților române să deschidă un centru cultural la Ismail pentru a păstra legăturile cu comunitățile de român din acea regiune.
„Rugăm autorităţile din Ţara Mamă să redeschidă dialogul cu românii din sudul Basarabiei. Este nevoie de un centru cultural la Ismail, care să ajute la prezervarea identităţii românilor de acolo”. Părintele Boian Alexandrovici, reprezentatul românilor din Serbia care locuiesc pe Valea Timocului, a arătat presiunile care sunt supuse comunitățile românești din această țară. Cele mai grave probleme țin de educația în limba maternă și cele privind biserica.
„Nici astăzi nu avem voie să învăţăm limba română şi să ne rugăm lui Dumnezeu în limba română. Statul sârb ne-a împărţit în români şi vlahi, pentru că vor să rupă legătura cu Ţara Mamă. Important e să ne ajutaţi să construim biserici, să dăm un salariu unui preot care să ne ajute să ne păstrăm identitatea, cultura şi limba noastră românească. Să ne ajutaţi acum, când se mai poate face ceva”.
Președintele României Traian Băsescu a declarat că statul român va sprijini comunitățile de români din statele vecine pentru a-și menține identitatea națională, dar a cerut mai multe unitate, solidaritate și coerență din partea organizațiilor care reprezintă interesele acestor comunități. Traian Băsescu a arătat că în anumite situații statul român a dus lipsă de interlocutori în cazul organizațiilor care apără drepturile românilor din statele vecine României, multe dintre aceste instituții având un statut juridic neclar. Președintele Traian Băsescu a cerut, de asemenea, încetarea conflictelor din interiorul acestor organizații, deoarece afectează în mod direct modul în care interacționează statul român cu acestea.
„Câte asociaţii se ceartă între ele în Valea Timocului? Câte asociaţii se ceartă între ele în Ungaria? Câte asociaţii se ceartă şi se denigrează între ele în Ucraina. Deci, primul lucru pe care trebuie să-l înveţe românii este solidaritatea românilor între ei, corectitudinea românilor între ei. Sunt comunităţi destul de mari care sunt fragmentate în asociaţii şi de asta nu sunt luate în seamă de guverne, pentru că una ridică o problemă, altă asociaţie ridică altă problemă şi, pe cât posibil, împotriva celeilalte. Iar aici, dacă vreţi ca România să fie eficientă în a vă sprijini, ne trebuie corectitudine şi solidaritate.”
Traian Băsescu a arătat că pentru ca statul român să intervină și să protejeze drepturile comunităților de români din afara granițelor este nevoie ca acestea să-și asume identitatea națională și să se declare români cu ocazia recensămintelor organizate de statele în care locuiesc.
Al doilea lucru, urmează recensăminte în diverse state din jurul frontierelor României: declaraţi-vă, fraţilor, români, nu moldoveni, nu vlahi-sârbi sau mai ştiu eu ce alte identităţi s-au construit în timpul regimurilor comuniste şi astăzi ne vine greu să spunem că mai suntem români. România tratează cu respectul cuvenit şi cu toată atenţia orice minoritate, fie că vorbim de vlahi, fie că vorbim de armâni, fie că vorbim de moldoveni care se recunosc a fi români. Deci, sprijinul României va veni pentru aceia care se recunosc a fi români”.