Acasă Cultura / Culte „Limbă maternă -floare eternă” în regiunea Transcarpatia

„Limbă maternă -floare eternă” în regiunea Transcarpatia

Festivalul „Limbă maternă -floare eternă”, organizat la Școala Medie din Apșa de Mijloc, regiunea Transcarpatia, a avut loc zilele trecute într-o săptămână bogată în proiecte culturale la românii din regiune.Astfel, elevii și profesorii din școlile cu predare în limba română din Transcarpatia au fost invitați de conducerea Școlii din Apsa de Mijloc să-și manifeste artistic gândurile și sentimentele legate de limbă maternă – limbă română, la Festivalul dedicat limbii materne.

Competiția a fost pe măsură, elevii au recitat, au cântat, au fost cuprinși de emoții profunde, impulsionând reflecții asupra valorilor sfinte, moștenite, anunţă euromedia-ucraina.blogspot.ro

De asemenea, o delegație de la Cernăuți a fost prezentă la manifestare, lansând un dialog cultural bucovineano-maramureșean, pe teme care reprezintă perpetuarea valorilor naționale românești – consul Aurelian Rugina, prof. univ. dr. Lora Bostan,  Lilia Govornean, președinte al Asociației Cadrelor Didactice de etnie română din Ucraina şi jurnalistul Nicolae Hauca.

Concursul a fost susținut financiar de Asociația ” Boema OJT” din Baia Mare, condusă de președintele Mihai Cosma. Juriul a fost coordonat de prof.univ.dr. Lora Bostan, de la Catedra de Filologie Română, din cadrul Universității Naționale Iurii Fedcovici din Cernăuți.

La eveniment  președintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, Ion Botos, a venit cu colete de cărți și cadouri pentru participanții la Concurs. Redacția emisiunilor în limbă romană de la Ujgorod a fost, și de data această prezentă, în mijlocul românilor din dreapta Tisei.