Din toamna acestui an, limba română se va studia în toate școlile din Cuvin, până în prezent fiind înscriși aproape 160 de elevi, potrivit unui anunț al Comunității Românilor din Serbia (CRS).
Conform datelor oficiale, în Școala Elementară „Djura Jaksic” din Cuvin s-au înscris 10 elevi care vor studia limba română. În Școala Elementară „Desanka Maksimovic” din Cuvin s-au înscris 8 elevi care vor studia limba română, în Școala Elementară „Jovan Jovanovic Zmaj” din Cuvin s-au înscris 10 elevi, iar în Școala Elementară „Jovan Jovanovic Zmaj” din Bavaniștea Mică s-au înscris 4 elevi.
Pe lângă școlile mai sus amintite, tot în plasa Cuvin, la Școala Elementară „Sava Maksimovic” din Maramorac, 68 de elevi vor învăța limba română, după cum a anunțat directoarea Brankica Savic, și 57 de elevi la Deliblata.
Presedintele CRS Cuvin, Ilia Dragomir, a solicitat centralei CRS sprijin de la Statul Român pentru copii care vor începe cursurile de limba română. Sprijinul ar fi constat în câte o carte pentru copii.
„Comunitatea Românilor din Serbia mulțumește și pe această cale conducerii școlilor din Cuvin și Bavaniștea Mică care au înțeles că limba maternă este cel mai important element în vederea păstrării identității naționale a unei comunități„, potrivit CRS.