Cele 21 de proiecte – sculpturi, proiecte arhitecturale sau grafică – depuse la Academia de Ştiinţe a Rep. Moldova pentru Monumentul Limbii Române de la Chișinău, au fost prezentate recent, în cadrul unei expoziţii. Concursul este o premieră absolută, la concurs înscriindu-se 14 concurenţi – sculptori, arhitecţi, graficieni din Republica Moldova, România şi Canada.
Potrivit acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Științe din Moldova, consideră că proiectele reflectă problemele de ordin lingvistic şi istoric cu care ne-am confruntat în perioada postbelică. Limba Română şi Alfabetul Latin sunt primele victorii ale Mişcării de Renaştere Naţională din 1989. ”Monumentul, care va fi ales să reprezinte Limba Română, în scuarul din faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei, va trebui să fie mult mai impunător decât amintirea sovietică a monumentului existent”, a declarat preşedintele AŞM.
Proiectele sunt considerate ”bijuterii ce îţi bucură privirile şi îţi încântă sufletul”, fiind variante stilizate ale Coloanei Infinitului, Arcului de Triumf, și până la cărţi, călimara cu peniţa, naiul, inclusiv „Clopotniţa Victoriei Limbii Române”.
O noutate şi o mare surpriză a fost înscrierea în concurs a unei scriitoare, Luminţa Dumbrăveanu, a cărei propunere redă evoluţia Limbii Române, de la originile dacice până la figură emblematică, geniul acestei limbi – Mihai Eminescu. Elementul central al proiectului îl constituie Alfabetul Latin, „pentru care s-a dat cea mai crâncenă luptă după ocupaţia din 1940”. Alfabetul, consideră scriitoarea, a fost cea mai mare victorie a Mişcării de Eliberare Naţională, când s-a scandat anume „Limbă, Alfabet!”, aceasta fiind perioada de aur şi chiar ceasul astral, în care ne-am recâştigat latinitatea răpită. Or, „anume pentru Alfabet, pentru latinitatea noastră s-a luptat şi chiar s-a murit în Basarabia…”
La 31 august 2014 se vor împlini 25 de ani de la oficializarea Limbii Române şi revenirea la Alfabetul Latin în Rep. Moldova.
Iniţiativa de a ridica un Monument al Limbii Române în scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost lansată de preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca, în cadrul celui de-al II-lea Congres Internaţional al Eminescologilor, care s-a desfăşurat la 3 septembrie 2013 la Chişinău.