Lirica românească va reînvia în transportul în comun din Bruxelles, în cadrul proiectului Transpoesie. Poeţii Doina Ioanid (România) şi Vasile Gârneţ (Rep. Moldova) fac parte din acest program de anvergură, la care participă treizeci de poeţi din tot atâtea ţări. În fiecare an, tema poeziilor coincide cu cea a anului european, în 2014 aceasta fiind “mişcarea”.
Aflat la cea de-a patra ediţie, Transpoesie este un proiect organizat de EUNIC Bruxelles (reţeaua europeană a institutelor culturale naţionale din Bruxelles), care pune în lumină poezia europeană.
Călătorii belgieni sau străini vor putea citi în română, franceză şi neerlandeză poezia Doinei Ioanid, scrisă special pentru această a patra ediţie a festivalului, dar şi poezia „Peisaj în mişcare” a lui Vasile Gârneţ (traduceri de Jan H. Mysjkin). Prin participarea poetului Vasile Gârneţ, lirica basarabeană este reprezentată în premieră în proiectul Transpoesie.
Transpoesie va debuta pe 25 septembrie, la Bozar, cu lecturi de poezie şi muzică, la care va participa şi Doina Ioanid. Vernisajul expoziţiei de poeme va avea loc pe 26 septembrie, la Galeria Anspach şi va celebra Ziua Europeană a Limbilor.
Seri literare vor fi organizate la Institutul Balassi şi la sediul librăriei Passa Porta, în prezenţa poeţilor din Austria, Estonia, Franţa, Italia, Lituania, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia şi Ungaria.