Site icon TIMP ROMÂNESC

Literatura europeană se celebrează la București

13 țări europene se reunesc pe 28 mai la a treia ediție a Nopții Literaturii Europene, desfășurată la București. În prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Noaptea Literaturii Europene va fi găzduită de șase locuri deosebit de primitoare: Aiurart, Foișorul de Foc, Godot la Școală, Casa Mătăsari, Modelier și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC).

Publicul este invitat să asiste la lecturi și spectacole care pun în valoare textele traduse în limba română ale unor autori europeni importanți: Daniel Glattauer (Austria), Karel Čapek (Cehia), Aléa Torik – prezentă la eveniment (Germania), Odysseas Elytis și Yorgos Seferis (Grecia), Italo Calvino (Italia), Hilary Mantel, Sarah Dunant, Philippa Gregory și William Shakespeare (Marea Britanie), Michał Walczak (Polonia), Rui Zink (Portugalia), Ioana Pârvulescu și Simona Sora (România), Ramón Gómez de la Serna (Spania), Orhan Pamuk (Turcia), Attila Mizser și Béla Hamvas (Ungaria) și Alain Berenboom (Valonia-Bruxelles).

Actorii Radu Iacoban, Ana Ularu, Ilinca Manolache, Mihaela Popa, Gabriel Spahiu, Gabriela Ioniță, Adrian Ciobanu, Florin Busuioc și George-Albert Costea, jurnalistul Liviu Mihaiu, scriitorul Ciprian Măceșaru, conferențiarul Bogdan Ștefănescu, profesorul universitar Mihaela Irimia, studenții de la UNATC și cei de la Catedra de Neogreacă, precum și pompieri din București vor citi sau interpreta fragmentele literare.

Asociaţia Green Revolution susține proiectul și deplasarea de la un loc la altul și pune la dispoziția publicului 40 de biciclete în centrul de închiriere de la Foișorul de Foc.

Exit mobile version