În perioada 7–8 aprilie 2017 Universitatea Ca’ Foscari organizează târgul Open Day 2017, în cadrul căruia va fi prezentată oferta educaţională a Departamentelor Universităţii pentru anul academic 2017–2018.În cele două zile, toţi cei interesaţi să studieze limba, cultura şi literatura română în cadrul Lectoratului de limba, cultura şi literatura română (Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate, Universitatea Ca’ Foscari) vor putea obţine informaţii despre cursurile ce vor începe în noul an academic.
Totodată, vineri, 7 aprilie 2017, în intervalul orar 15.20-15.50, la sediul Palazzo Foscari, Aula Archivio (Dorsoduro, 3246, 30123 Venezia) Lector univ. dr. Aurora Firţa va ţine o lecţie deschisă intitulată Limba română între Orient şi Occident.
În anul academic 2017 studenţii lectoratului de Limba, cultura şi literatura română pot opta pentru cursurile de Limba română (1, 2, 3), Literatura română (1, 2, 3), Istoria culturii române (ciclul de licenţă) sau pentru cursurile de Limba română şi traducere şi Literatura română din cadrul Masteratului. Din anul academic 2017 studenţii se vor putea înscrie şi la programul “Minor”: Zona balcanică între trecut şi prezent. Europa Orientală – contacte dincolo de graniţ, un nou program interdisciplinar din cadrul ciclului de licenţă (3 ani), care îşi propune să ofere o perspectivă ştiinţifică asupra culturilor şi limbilor neoelenă, albaneză şi română.
Studenţii Lectoratului de limba, cultura şi literatura română au la dispoziţie, pe lângă numeroasele facilităţi oferite de Universitatea Ca’ Foscari, acces liber la Biblioteca Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, unde pot consulta dicţionare, sinteze de istorie şi literatură română şi numeroase materiale didactice şi documentare. Studenţii lectoratului au, de asemenea, posibilitatea de a participa la evenimentele culturale şi ştiinţifice organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia: prezentări de carte, întâlniri cu scriitori români, conferinţe, congrese, expoziţii sau concerte.