Senatul a decis, astăzi, prin vot, numirea lui Liviu Sebastian Jicman în funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. Candidatura sa a întrunit 100 de voturi „pentru”, fiind de asemenea exprimate cinci voturi „împotrivă” şi cinci abţineri. Senatorii din Comisia pentru cultură şi cei din Comisia pentru politică externă au avizat favorabil în unanimitate, anterior, candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR) a lui Jicman, apreciind că acesta întruneşte condiţiile necesare pentru a exercita această funcţie.
Liviu Sebastian Jicman, în prezent consilier local la Sectorul 6, a fost propus de PNL pentru funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român (ICR).