Site icon TIMP ROMÂNESC

Locuri de muncă ȋn UE prin intermediul EURES România

Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 209 locuri de muncă, după cum urmează: Norvegia – 51 de posturi (supraveghetor fermă, muncitor acvacultură); Spania – 50 de posturi (lucrător ȋn agricultură – cules fructe roșii); Finlanda – 34 de posturi (medic generalist servicii de gardă, medic generalist servicii de urgență, asistent medical); Letonia – 30 de posturi (sudor); Germania – 29 de posturi (fizioterapeut, tehnician electronist, tehnician ȋn mecatronică auto/carosier auto, lucrător ȋn producție – procesare produse din carne, tehnician service, mecatronist); Austria – 5 posturi (tehnician producție); Belgia – 5 posturi (muncitor necalificat ȋn agricultură, dulgher/tâmplar); Danemarca – 5 posturi (tehnician industrial).

Contractele de muncă pot avea durată determinată, de 4 – 12  luni, cu posibilitate de prelungire, sau pot fi permanente. Salariul oferit este de 45.000 euro brut/an pentru postul de tehnician service, 36.000 euro brut/an pentru posturile de mecatronist, 32.292 – 42.242 euro brut/an pentru posturile de tehnician producție, 5218,54 – 7435,89 euro brut/lună pentru medic generalist servicii de gardă, 5595,69 – 6348,51 euro brut/lună pentru medic generalist medicină de urgență, 3554,78 – 4695 euro brut/lună pentru tehnician industrial, 3200 – 3500 euro brut/lună pentru postul de fizioterapeut, 3000 euro brut/lună pentru postul de dulgher/tâmplar, 2698 – 2860 euro brut/lună pentru posturile de tehnician electronist, 2615,87 – 3390,16 euro brut/lună pentru posturile de asistent medical, 1400 – 2000 euro brut/lună pentru posturile de sudor, 55,19 euro brut/zi pentru posturile de lucrător ȋn agricultură – cules fructe roșii, 15,92 – 17,68 euro brut/oră pentru postul de supraveghetor fermă, 18,37 euro brut/oră pentru muncitor acvacultură, 12,41 – 14,50 euro brut/oră pentru posturile de lucrător ȋn producție, 12 – 19 euro brut/oră pentru postul de tehnician ȋn mecatronică auto/carosier auto și 9,69 euro brut/oră pentru muncitor necalificat ȋn agricultură.

Pentru ocuparea acestor posturi vacante se solicită experiență și/sau calificare în domeniu, precum şi cunoştinţe de bază/bune de limbă a statului respectiv sau de limbă engleză. Persoanele cu domiciliul ȋn București se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București la numărul de telefon 021/316.55.08 interior 233, pentru a primi informații cu privire la ofertele de muncă, sau pot vizualiza detaliile acestora accesând site-ul EURES național www.anofm.ro/eures.

 

Exit mobile version