Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a efectuat luni, 4 septembrie 2023, o vizită oficială la Berlin, în cadrul căreia a avut întrevederi cu ministrul afacerilor externe al Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, și consilierul pentru afaceri europene al Cancelarului federal german, dr. Undine Ruge.
Întrevederile au reconfirmat relația bilaterală complexă și de încredere, cu valențe strategice, dintre România și Republica Federală Germania, reflectată inclusiv de dinamica crescută a dialogului la nivel înalt.
În cadrul convorbirii cu omologul german, ministrul român de externe a punctat importanța perspectivelor de dezvoltare a relației economice solide între cele două țări, cu accent pe impulsionarea proiectelor economice comune și de valorificare a potențialului investițional german în domenii importante ale economiei românești: infrastructură, energie, agricultură și industria alimentară, economie circulară, digitalizare, industria de apărare.
Discuțiile au evidențiat interesul ambelor părți pentru coordonarea pozițiilor pe teme de actualitate de pe agenda europeană și internațională, având în vedere crizele multiple generate de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina.
Întrevederile au prilejuit, totodată, abordarea eforturilor comune întreprinse la nivel european și internațional pentru consolidarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei. În context, ministrul Luminiţa Odobescu a prezentat eforturile părții române pentru facilitarea exporturilor de cereale ucrainene, în mod special către regiunile cele mai vulnerabile ale globului.
Oficialul român a reiterat condamnarea fermă a atacurilor Federaţiei Ruse împotriva populaţiei şi a infrastructurii civile, inclusiv a porturilor ucrainene de pe Dunăre, în apropierea frontierei cu România. Cu referire la atacurile din cursul nopţii de 3 spre 4 septembrie, a arătat că mijloacele utilizate de Federația Rusă nu au generat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României. A informat că Ministerul Apărării Naționale a luat măsuri de vigilență întărită în spațiul național terestru, maritim și aerian și contribuie la consolidarea posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic, conform planurilor naționale și aliate.
„Ministrul Apărării și toate instituțiile responsabile în domeniu au monitorizat în timp real situația generată de atacurile cu drone rusești efectuate aseară (duminică) împotriva infrastructurii porturilor ucrainene. Atacurile cu drone ale Federației Ruse nu au reprezentat o amenințare militară directă la adresa teritoriului nostru național sau a apelor teritoriale ale României”, a spus Luminița Odobescu.
Întrebată dacă o rachetă sau o dronă rusescă ar fi putut lovi accidental teritoriul României, ministrul de Externe a răspuns: „Desigur, există un risc, pentru că ceea ce se întâmplă acolo este foarte aproape de granița noastră (cu Ucraina). Există riscul de accidente și incidente, dar deocamdată nu a fost cazul”.
Ministrul român a pledat pentru continuarea acordării unui sprijin european consistent Republicii Moldova, în vederea consolidării rezilienței sale în fața amenințărilor curente, inclusiv prin intermediul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, inițiativă lansată de România, Germania și Franţa.
În contextul discuțiilor privind aderarea României la spațiul Schengen, ministrul român de externe a evidențiat stadiul demersurilor părții române, iar șeful diplomației germane și consilierul pentru afaceri europene al Cancelarului federal au reiterat sprijinul ferm al Germaniei pentru realizarea acestui obiectiv major al României.