Bilanţul actual privind numărul cetăţenilor români localizaţi în Nepal și contactaţi direct sau prin intermediul familiilor este de 30 de persoane.
În această dimineață MAE a mai fost identificat şi contactat direct sau prin intermediul familiilor, încă 2 cetăţeni români, care de asemenea se află în afara oricărui pericol.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la New Delhi şi al Consulatului Onorific al României din Nepal, continuă eforturile de verificare a prezenţei, respectiv a situaţiei altor cetăţeni români care s-ar afla în Nepal, în zonele afectate.
Încă de la momentul producerii cutremurului cu magnitudinea de de 7,9 pe scara Richter din apropierea capitalei statului Nepal, Kathmandu, în dimineaţa zilei de 25 aprilie 2015, Ambasada României la New Delhi a întreprins, în regim de urgenţă, demersurile legale pe lângă autorităţile competente nepaleze, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare privind posibila existenţă printre victime, a unor persoane de cetăţenie română, respectiv pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români potenţial afectaţi.
Până la acest moment misiunea diplomatică nu a primit nicio confirmare oficială referitoare la existenţa vreunui cetăţean român, printre victime.