Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează, se află sau călătoresc pe teritoriul Rep. Elene că Federația Navală Panelenă (P.N.O.) a anunțat organizarea unei greve în ziua de marți, 3 noiembrie.
Vor fi afectate toate categoriile de transportatori maritimi. Pe durata grevei, vapoarele rămân ancorate în porturi.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.