După ce în presă au apărut informații conform cărora două firme românești din Londra au primit scrisori anonime cu conținut xenofob, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
”Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Londra, a semnalat deja această situație Ministerului britanic de externe și conducerii poliției metropolitane londoneze, cu solicitarea de a clarifica aceste incidente și de a lua măsurile care se impun pentru a preveni și sancționa orice formă de manifestare xenofobă la adresa cetățenilor români prezenți în Marea Britanie.
De asemenea, cazul a fost adus și la cunoștința Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie, având în vedere importanța pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării și protejării drepturilor cetățenilor europeni.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice formă de manifestare xenofobă și discriminatorie și, în egală măsură, încurajează cetățenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situații sau care au cunoștință de astfel de situații să informeze atât Ambasada României la Londra, cât și autoritățile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că acest incident nu este reprezentativ pentru atitudinea societății britanice față de cetățenii români care locuiesc și lucrează în Marea Britanie, comunitatea românească din Regatul Unit fiind bine integrată în societatea britanică și apreciată pentru contribuția activă la dezvoltarea economiei și societății britanice”.