Ministerul Afacerilor Externe a preluat, la 27 iulie 2022, pentru o perioadă de un an, președinția Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar (CNDIU), de la Ministerul Afacerilor Interne. Funcția de președinte al CNDIU este exercitată în acest interval de secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru.
Pe durata mandatului său, MAE va acționa pentru o valorificare cât mai eficientă a atribuțiilor CNDIU ca for interinstituțional de dezbatere și cooperare în domeniu, în sensul promovării de măsuri sau politici naționale menite a asigura respectarea în plan intern a normelor de drept internaţional umanitar.
Totodată, MAE își propune să încurajeze racordarea tuturor instituțiilor naționale competente la inițiativele și dezbaterile relevante la nivel internațional, luând în considerare inclusiv actualitatea subiectelor de drept internațional umanitar în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Ca obiective specifice, MAE are în vedere finalizarea procesului de elaborare a unei noi Strategii naționale de aplicare a dreptului internaţional umanitar și continuarea demersurilor de diseminare a primului raport voluntar privind aplicarea dreptului internaţional umanitar la nivel național, în sprijinul creșterii gradului de conștientizare cu privire la importanța acestor norme la nivelul administrației publice, al decidenților politici și al societății românești în ansamblul său.
Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar este un organ consultativ al Guvernului, înființat prin HG în 2006 şi reuneşte reprezentanţi ai MAI, MApN, Ministerului Justiţiei, MAE, Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Ministerului Mediului.
Preşedinţia Comisiei este asigurată, prin rotaţie, pe bază anuală, de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, la nivel de secretar de stat.
CNDIU examinează măsurile necesare pentru aplicarea şi prevenirea violării normelor de drept internațional umanitar cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, transpunerea în legislaţi a normelor de drept internaţional umanitar, emite de avize consultative cu privire la proiecte de acte normative relevante, recomandă ratificarea instrumentelor juridice internaţionale din acest domeniu, analizează rapoartele anuale privind aplicarea dreptului internaţional umanitar de instituţiile membre CNDIU, diseminează informații privind dreptul internaţional umanitar.
În iunie 2021, CNDIU a realizat primul raport voluntar privind implementarea către România a obligațiilor din sfera dreptului internațional umanitar.