Un român în vârstă de 21 de ani a fost condamnat la moarte, zilele trecute, de Înalta Curte de Justiţie din Malaezia pentru trafic de droguri, judecătorul Datuk Akhtar Tahir declarând că apărarea nu a reuşit să ofere argumente rezonabile în faţa acuzării. Referitor la acest caz, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile române din Malaezia au luat legătura cu romînul condamnat și încearcă tot ce este posibil pentru evitarea pedepsei capitale. “Ministerul Afacerilor Externe, atât prin ambasada României la Kuala Lumpur, cât și la nivelul Centralei de la București, este la curent cu situația cetățeanului român și s-a implicat, în mod activ, încă de la apariția primelor informații cu privire la acest caz, prin demersuri de acordarea de asistenţă consulară. Potrivit informaţiilor furnizate de Misiunea diplomatică, a fost declanşată procedura apelului împotriva hotărârii de condamnare la moarte. MAE menține, de asemenea, contactul permanent cu acesta şi cu avocatul său, dar și cu membrii familiei sale şi mai ales cu autorităţile locale.”
Pedeapsa primită de român l-a determinat și pe ministrul Titus Corlățean să acționeze. “Într-o scrisoare adresată omologului malaezian, ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlățean, își exprimă îngrijorarea față de cazul cetăţeanului român și face un apel în sensul reanalizării situaţiei acestuia şi evitării pedepsei capitale”. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a dispus convocarea la sediul MAE a reprezentantului ambasadei Malaeziei la Bucureşti la nivel de secretar de Stat pentru a transmite un apel către autorităţile malaeziene pentru evitarea pedepsei capitale pentru cetăţeanul român, din perspectiva faptului că statele din Uniunea Europeană au renunţat la această sancţiune maximă.
MAE specifică faptul că pentru România şi pentru Uniunea Europeană pedeapsa capitală este inacceptabilă, aceasta constituind “un afront la demnitatea umană, încalcă drepturile condamnaţilor şi nu este de natură să prevină în vreun fel crimele. Acesta este și apelul comun transmis de 42 de miniştri de Externe ai statelor membre ale Consiliului Europei, semnat inclusiv de partea română, în data de 10 octombrie, cu prilejul Zilei mondiale împotriva pedepsei capitale”.