Acasă Alte comunitati MAE: Traficul feroviar pe rutele Croaţia-Slovenia şi Croaţia-Serbia a fost redeschis

MAE: Traficul feroviar pe rutele Croaţia-Slovenia şi Croaţia-Serbia a fost redeschis

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Croaţiei că toate punctele de control trecere frontieră cu Serbia au fost redeschise şi circulaţia se desfăşoară fără probleme deosebite.

Traficul feroviar pe relaţiile Croaţia-Slovenia şi Croaţia-Serbia a fost redeschis, în timp ce pe relaţia Croaţia-Ungaria este în continuare suspendat.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în Republica Croaţia să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en , Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă – http://www.ccaa.hr, pentru informaţii actualizate.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.