Șase din zece angajați români nu își cunosc responsabilitățile la locul de muncă, iar peste două treimi sunt rar evaluați de angajator, sunt rezultatele unui studiu de specialitate publicat recent.
Conform cercetării de piață prezentată la un eveniment dedicat angajatorilor, dintr-un total de 9.000 de responsabilități atribuite angajaților, 88% sunt nemăsurabile, ceea ce înseamnă că aceștia nu știu cu adevărat ce au de făcut, când și cât pentru a performa.
De asemenea, 67% dintre cei intervievați sunt evaluați mai rar decât lunar, majoritatea nefiind evaluați deloc, mare parte având evaluări doar anual.
În ceea ce privește bonusurile, studiul arată că doar 8% dintre acestea sunt oferite pentru îndeplinirea unor obiective măsurabile, în timp ce 23% sunt primite de sărbători.
Mai mult de 30% dintre lucrători primesc astfel de bonusuri pentru a-și face treaba pentru care, de fapt, primesc salariu. De exemplu: respectarea procedurilor, îndeplinirea responsabilităților sau încadrarea în termene.
Studiul de piață denumit ”Realitatea managementului românesc” a fost realizat de o firmă de specialitate pe un eșantion de 1.992 de persoane, cu nivel de încredere de 95% și o rată de eroare de plus-minus 2,4%.