Pentru prevenirea evenimentelor negative cauzate de folosirea materialelor pirotehnice (petardelor) în perioada sărbătorilor de iarnă, până în luna ianuarie 2023, Poliția Română pune în aplicare acțiunea ”Foc de artificii”.
Până în prezent, au fost făcute 92 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost deschise 37 de dosare penale în care sunt cercetate 55 de persoane.
Au fost constatate 53 de infracțiuni și aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.215 de lei.
Totodată, au fost confiscate aproape 9 tone de articole pirotehnice în valoare de 122.800 de lei.
În acest context, săptămâna trecută în județul Suceava au fost depistate în trafic două autoturisme în care erau transportate 231 de kg de articole pirotehnice, iar polițiștii ilfoveni au percheziționat patru locuințe (două din București și două din Ilfov) și au descoperit peste 6,5 tone de materiale pirotehnice care urmau să fie scoase la vânzare.
De asemenea, în perioada octombrie-noiembrie, au fost controlate 386 de firme (mai mult de jumătate) autorizate pentru operațiuni cu materiale pirotehnice.
Dintre cele 705 de firme autorizate pentru operaţiuni cu articole pirotehnice, în perioada octombrie 2021-octombrie 2022, 370 au efectuat operaţiuni de import/transfer cu articole pirotehnice.
Au fost exploatate 65 de informații (17 din mediul online) și au fost înregistrate 39 de dosare penale privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, fiind cercetate penal 39 de persoane.
Polițiștii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 de lei și au indisponibilizat, în vederea confiscării, aproximativ 1.400 de kg. de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2 și F3.
Totodată, au fost efectuate 144 de acţiuni de prevenire privind regimul materiilor explozive şi pirotehnice.
Ca reper, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022, au fost efectuate 3.832 de acțiuni și controale, fiind înregistrate 1.092 de dosare penale, în care sunt cercetate 1.228 de persoane.
În urma acestor activități, au fost constatate 1.222 de infracțiuni și aplicate 373 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 398.400 de lei.
Totodată, au fost confiscate aproape 100 de tone de articole pirotehnice. Este de menționat cantitatea totală indisponibilizată în cadrul acțiunii naționale, respectiv 98.922 kg., care reprezintă aproximativ 8% din cantitățile importate/transferate la nivel național în 2021.