Site icon TIMP ROMÂNESC

MAI – pași importanți, în 2021, pentru a îmbunătăți protecția și aplicarea drepturilor de autor

Ministerul Afacerilor Interne salută decizia agenției Guvernului SUA, care se ocupă de relațiile comerciale internaționale de a scoate România de pe ”Lista de Atenționare” (Watch List), fapt ce reflectă recunoașterea pașilor semnificativi pe care țara noastră i-a făcut în ultimul an pentru a îmbunătăți protecția și aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Agenția Guvernului SUA care se ocupă de relațiile comerciale internaționale (United States Trade Representative – USTR) a recunoscut România ca fiind un partener de încredere deplină pentru Statele Unite ale Americii din punctul de vedere al protecției proprietății intelectuale pentru prima dată în peste 25 de ani.

O contribuție importantă la această decizie, constă inclusiv în eforturile MAI care, prin structurile specializate, a desfășurat acțiuni constante pentru descoperirea, cercetarea și sancționarea ilegalităților din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

Datele statistice înregistrate în domeniul de referință în anul 2021 reflectă intensificarea activităților desfășurate de către structurile specializate atât pe linia indisponibilizării bunurilor contrafăcute, cât și pe linia finalizării anchetelor penale.

La nivelul Poliției Române, în anul 2021, au fost investigate 91 de domenii de internet (față de 51 în 2020), au fost indisponibilizate bunuri în cuantum total de 50.045.100 lei (33.397.200 lei în 2020), au fost soluționate 1.465 de dosare penale (1.205 în 2020), au fost aplicate măsuri asiguratorii în cuantum total de 4.855.690 lei (484.520 lei în 2020).

De asemenea, la nivelul Poliției de Frontieră au fost constatate 327 fapte de natură infracţională referitoare la încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Astfel, poliţiştii de frontieră – independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali au depistat peste 2,5 milioane de bunuri contrafăcute purtând însemnele unor mărci internaţionale protejate.

La nivelul structurilor specializate au fost realizate demersuri în sensul eficientizării activității în acest domeniu.

Astfel, în anul 2021, Inspectoratul General al Poliției Române a dispus măsuri pentru prioritizarea, la nivelul structurilor de investigare a criminalității economice, a cazurilor privind investigarea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, în special pentru destructurarea rețelelor/grupurilor infracționale organizate de import, distribuție și vânzare de bunuri contrafăcute, precum și în domeniul pirateriei online.

De asemenea, au fost luate măsuri pentru înființarea, în cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, a unei structuri specializate în domeniu, începând din octombrie 2021 fiind operaționalizat Serviciul  de Investigare a infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, iar în cadrul acestuia a fost înființat un compartiment pentru investigații în mediul online.

Totodată, la nivelul fiecărui serviciu de investigare a criminalității economice din cadrul inspectoratelor județene de poliție, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al Polițiilor de Sector au fost desemnați,  din luna august 2021, câte 2 polițiști pentru a desfășura exclusiv activități de prevenire și combatere a ilegalităților din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

O preocupare constantă la nivelul Poliției Române a fost aceea de a asigura specializarea polițiștilor în investigarea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, sens în care au fost organizate cursuri specifice în colaborare cu parteneri internaționali sau din România.

Totodată, Poliția de Frontieră a organizat campanii în parteneriat cu organizații ale societății civile, pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit cu bunuri care afectează inclusiv dreptul de proprietate intelectuală.

România s-a aflat pe ”Lista de Atenționare” (Watch List) prima dată în 1995 și, după 3 ani de observație, a intrat pe această Listă unde s-a regăsit în mod constant din 1999 până în 2021. – sursa: MAI

Exit mobile version