Site icon TIMP ROMÂNESC

Manifestări consacrate lui Mihai Eminescu şi Culturii Române în Ucraina

Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi împreună cu Fundaţia „Casa limbii române”, Societatea pentru Cultură Românească „M. Eminescu”, Muzeul memorial „M. Eminescu”, Biblioteca regională „M. Ivasiuk” , celelalte  societăţi publice româneşti organizează în zilele de 14 și 15 ianuarie o serie de manifestări dedicate celei de a 164-a aniversări de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi Zilei Culturii Naţionale Române.

Potrivit Euromedia, în 14 ianuarie, la Societatea pentru Cultură Românească „M. Eminescu”, va avea loc o excursie virtuală „Prin Cernăuţii lui Eminescu”, prezentată de arhivistul şi istoricul literar Dragoş Olaru.

În 15 ianuarie vor fi depuse flori la bustul lui Eminescu din curtea casei lui Aron Pumnul şi la  statuia poetului din centrul regional, iar la Biblioteca ştiinţifică regională „M. Ivasiuk” din Cernăuţi vor avea loc lansări de carte, înmânarea Premiului literar „Mihai Eminescu” al Academiei Române, recitaluri de versuri susţinute de poeţii cernăuţeni şi de oaspeţii din România, un recital de versuri ale Poetului nepereche susţinut de studenţi şi de elevi de la şcolile din oraş.

În aceeaşi zi vor avea loc depuneri de flori la monumentele lui Mihai Eminescu din centrele raionale Noua Suliţă, Herţa, Hliboca.

Ac’iunile au loc cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi.

Exit mobile version