Site icon TIMP ROMÂNESC

Manifestări culturale la Chişinău, în cinstea Unirii Basarabiei cu România

ICR „Mihai Eminescu” din Chișinău, în colaborare cu Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Primăria Chișinău, organizează o serie de evenimente dedicate celor 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Evenimentul va avea loc pe 25 martie, în rondul din apropierea Monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.

Vernisajul, alcătuit din 25 de bannere cu  fotografii, mărturii ale contemporanilor, citate despre Unirea Basarabiei și despre generația care a făcut posibil cel mai important moment din istoria poporului român, Unirea de la 1918.

În  seria de manifestări organizate de ICR Chișinău pentru a marca Ziua Unirii Basarabiei cu România, este cuprinsă şi expoziţia”Poemele limbii române” la Biblioteca publică raională Leova. Expoziția, realizată de Muzeul Național al Literaturii Române din București cuprinde poeme dedicate limbii române de Mihai Eminescu, Gheorghe Sion, Alexie Mateevici, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Ioan Alexandru, Ana Blandiana ș.a., și fotografii ale poeților.

Deschiderea expoziției va avea loc pe data de 26  martie 2014, ora, în incinta Bibliotecii din Leova, în prezența directorului ICR  „Mihai Eminescu” la Chișinău și a oficialităților locale.

Exit mobile version