Site icon TIMP ROMÂNESC

MApN a publicat proiectul de lege care permite doborârea dronelor care intră pe teritoriul ţării

foto:hotnews.ro

Ministerul Apărării Naţionale a pus în dezbatere publică, proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor care intră ilegal pe teritoriul ţării. Proiectul prevede că vehiculul aerian care intră în spaţiul aerian national poate fi distrus de mijloace de apărare aeriană, inclusiv cele de apărare aeriană cu baza la suprafaţă, naţionale şi/sau aliate partenere.

Potrivit proiectului, vehiculul aerian care intră în spaţiul aerian national poate fi distrus de mijloace de apărare aeriană, inclusiv cele de apărare aeriană cu baza la suprafaţă, naţionale şi/sau aliate partenere.

Forţele şi mijloacele aeriene aparţinând statelor aliate sau partenere pot participa la această operaţiune, în conformitate cu tratatele de apărare colectivă la care România este parte sau potrivit tratatelor bilaterale privind acordarea reciprică de garanţii de securitate.

Împotriva aeronavelor cu pilot la bord care utilizează neautorizat spaţiul aerian national pot fi luate următoarele măsuri:

Aeronava fără pilot la bord care trece ilegal frontiera de stat a României şi zboară în spaţiul aerian national fără autorizare poate fi distrusă, neutralizată sau zborul acesteia poate fi luat sub control.

Măsurile sunt luate cu mijloace adecvate, în raport cu nivelul ameninţării, în limitele dreptului internaţional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanţele specific ale evenimentului şi ţinând cont de prioritatea protejării vieţii persoanelor, ultima soluţie posibilă dispusă fiind distrugerea aeronavei fără pilot la bord care utilizează neautorizat spaţiul aerian național.

În cazul în care o aeronavă militară străină atacă o aeronavă interceptoare, decizia de executare a focului de nimicire este luată de pilotul aeronavei interceptoare sau de liderul formaţiei de aeronave interceptoare, se menționează în proiect.

În situaţia pierderii comunicaţiilor cu serviciile militare de supraveghere şi control utilizare spaţiu aerian, dacă aeronava militară străină continua utilizarea neautorizată a spaţiului aerian national şi nu execută instrucţiunile şi dispoziţiile transmise sau efectuează manevre pentru o poziţie favorabilă de atac împotriva aeronavei interceptoare, decizia de executare a focului de nimicire este luată de pilotul aeronavei interceptoare sau de liderul formaţiei.

Dreptul de a ordona sau aproba măsura dobărârii dronelor îl au persoanele cu drept de decizie stabilite prin hotărâre a CSAT.

Pentru forţele şi mijloacele care acţionează în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană şi Antirachetă NATO măsura se dispune de către persoanele autorizate prin documentele de planificare NATO.

 

Exit mobile version