Site icon TIMP ROMÂNESC

Maraton de carte, muzică  și poezie, la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, de Noaptea Europeană a Muzeelor

Sâmbătă, 21 mai 2016, de Noaptea Europeană a Muzeelor, începând cu ora 19:00, timp de 7 ore neîntrerupte,  Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București organizează pentru al șaselea an consecutiv un program interactiv, info-educațional, cultural și artistic, oferind gratuit accesul publicului în sălile de lectură și în spațiile sale recunoscute pentru monumentalitatea arhitecturală și de patrimoniu cultural național.”Invităm publicul bucureștean și cititorii la un regal de muzică, artă și poezie, cu nume devenite deja canonice pentru poezia și jazz-ul din România. De asemenea, invităm iubitorii de lectură în sălile unde au studiat marile nume ale culturii noastre naționale”, a declarat doamna Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”.

Programul de Noaptea Europeană a Muzeelor începe, de la ora 19.00, cu tururile ghidate prin spațiile și prin istoria bibliotecii. Elevi ai Complexului Educaţional Lauder Reut vor prezenta piese muzicale clasice. În corpul Dacia, instrumentiștii de la Boem Club vor rezona muzical cu publicul vizitator.  În corpul Boema, vor putea fi răsfoite titluri aflate în expoziția ”Sub semnul modernității: de la DADA la BRÂNCUȘI”.

În galeria de artă contemporană și design GALATECA, vizitatorii pot descoperi, până la miez de noapte, mai multe expoziții: „TILT. An Oblique View from Elsewhere” a britanicului Richard Scott, ”Archive” a artistei Gabriela Bodin și două proiecte ale studenţilor de la UNARTE: “InPSYme” coordonat de Ioana Sanda Avram şi “Decantări”, organizată de Dorina Horatau sub egida ”Bright Young Students and Trainees”.

Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” va găzdui, începând cu ora 20:00, ediţia a VIII-a a programului de educaţie culturală “Maratonul de Poezie şi Jazz” din cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), difuzat în fiecare an de Radio România Cultural.

Evenimentul marchează prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor. Sunt invitaţi 34 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite, fiecare cu câte cu o lectură publică de 5 minute. Nume de referinţă ale jazz-ului românesc onorează şi această ediţie a Maratonului: Maria Răducanu, Nadia Trohin şi Mircea Tiberian. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din București, cu sprijinul AFCN.

Exit mobile version