Site icon TIMP ROMÂNESC

Maraton diplomatic la Chișinău

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu s-a aflat luni, 19 decembrie, într-o vizită oficială la Chișinău, unde a avut întrevederi cu președintele Rep. Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavrilița și ministrul de Externe Nicu Popescu.

În cadrul discuțiilor cu președintele Maia Sandu, ministrul Bogdan Aurescu a punctat substanța deosebită a dialogului și cooperării bilaterale, reiterând susținerea deplină, pe mai departe, din partea României în gestionarea crizelor ample cu care se confruntă Republica Moldova și cetățenii săi, și în avansarea în ritm hotărât a reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană, în eliminarea vulnerabilităților existente în domeniul esențial al securității energetice, precum și în îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Bogdan Aurescu a arătat ferm că România va fi alături mereu de Republica Moldova și cetățenii săi și va găsi soluții pentru ca Chișinău să facă față provocărilor cu care se confruntă în această perioadă de provocări geopolitice fără precedent.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat, în acest context, faptul că deschiderea și coordonarea strânsă bilaterală la cel mai înalt nivel au permis întreprinderea unor măsuri prompte și eficiente în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova și al eforturilor remarcabile de reformă depuse de autoritățile de la Chișinău într-o perioadă foarte dificilă. A menționat, în acest sens, demersurile prompte ale instituțiilor de la București care au condus la furnizarea, de către România, într-o perioadă critică de criză energetică, a peste 80% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova.

Ministrul Aurescu și Președintele Sandu au subliniat importanța dezvoltării interconectărilor de transport transfrontalier de energie electrică între cele două state, ministrul român de externe informând cu privire la organizarea, la începutul anului viitor, a unei noi sesiuni a Trilateralei România – R. Moldova – Ucraina, format inițiat de România, dedicat securității energetice, ca și prima reuniune de la Odesa din septembrie, precum și interconectărilor în domeniul infrastructurii.

Au fost trecute în revistă și progresele și măsurile necesare în continuare în ce privește fluidizarea traficului transfrontalier, respectiv privind construcția de poduri între România și Republica Moldova.

De asemenea, ministrul român de externe a notat alte măsuri de asistență întreprinse de România în regim de urgență. A menționat sprijinul bugetar direct care totalizează aproximativ 10,34 milioane euro, destinat atenuării efectelor crizei energetice cu care se confruntă Republica Moldova, transferat către Guvernul de la Chișinău în lunile octombrie și noiembrie – ultima tranșă de sprijin bugetar, de 340 de mii de euro, fiind transmisă pe 24 noiembrie de către MAE român.

Totodată, șeful diplomației române a evocat demersurile la nivelul Guvernelor de la București și Chișinău pentru implementarea Acordului privind asistența financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro, fiind deja omologate proiecte de peste 25 de milioane de euro pentru programul „Satul European” destinate creșterii accesului la servicii mai bune de apă și canalizare pentru aproape 100 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, pentru dotarea a 135 de unități școlare cu laboratoare de fizică, chimie și biologie și pentru achiziția de microbuze și autobuze școlare.

Ministrul Aurescu a subliniat, atât la întâlnirea cu președintele Rep. Moldova, cât și la celelalte întrevederi necesitatea unor progrese în ceea ce privește restituirea proprietăților Mitropoliei Basarabiei.

În același timp, a punctat relevanța deosebită a eforturilor depuse în conlucrare cu partenerii europeni și internaționali prin crearea și operaționalizarea Platformei de Sprijin pentru Rep. Moldova, inițiată de ministrul Aurescu cu omologii german și francez, prin organizarea a trei conferințe ministeriale în decurs de șapte luni co-prezidate de miniștrii afacerilor externe ai României, Germaniei și Franței, soldate cu angajamente financiare substanțiale din partea partenerilor de dezvoltare, dar și cu mobilizarea de sprijin internațional consistent, inclusiv expertiză pentru aderarea Rep.r Moldova la UE.

Ministrul Bogdan Aurescu a relevat demersurile robuste întreprinse constant și prioritar la nivelul președintelui României, prim-ministrului, Parlamentului și al diplomației românești în relația cu statele membre ale UE și cu instituțiile de la Bruxelles pentru sprijinirea eforturilor asumate de Chișinău de îndeplinire a celor nouă recomandări formulate de Comisia Europeană în contextul acordării statutului de stat candidat. În acest sens, au fost discutate măsuri concrete de cooperare și acțiuni diplomatice pentru impulsionarea procesului de aderare la UE.

A fost de asemenea, discutată cooperarea Rep. Moldova cu NATO, fiind subliniată deplina compatibilitate cu statutul de neutralitate al Rep. Moldova. În acest sens, ministrul Aurescu a subliniat relevanța participării în premieră a ministrului de externe al Rep. Moldova la Reuniunea ministerială a miniștrilor aliați din noiembrie de la București, găzduită de ministrul Aurescu, precum și contribuția MAE de 600 de mii de dolari la programul ”Defense Capacity Building” pentru Rep. Moldova, program la care România este șef de proiect.

În egală măsură, a avut loc un schimb aprofundat de evaluări cu privire la situația de securitate pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva statului vecin, Ucraina, precum și legat de consecințele acestuia asupra Rep. Moldova.

Președintele Maia Sandu a mulțumit în mod deosebit ministrului Aurescu pentru eforturile personale, precum și ale înalților oficiali români, ale României în general, pentru a sprijini Rep. Moldova în această perioadă foarte dificilă.

Vizita ministrului afacerilor externe al României a cuprins, totodată, o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. Cu acest prilej, șeful diplomației române a transmis aprecierea deosebită pentru relația de cooperare deosebit de strânsă și orientată către rezultate în interesul cetățenilor la nivelul celor doi prm-miniștri. A evocat cel mai recent exemplu oferit de discuțiile aplicate avute la București între prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă și prim-ministrul Rep. Moldova, Natalia Gavrilița, la 29 noiembrie 2022.

Ministrul Bogdan Aurescu a salutat dinamica remarcabilă a schimburilor comerciale bilaterale care au înregistrat o creștere accelerată. A exprimat satisfacție pentru faptul că la finalul anului 2022 este așteptată o valoare record de 3,5 miliarde USD a comerțului între România și Republica Moldova, în creștere cu aproximativ 46% comparativ cu anul precedent. În egală măsură, a subliniat necesitatea creșterii investițiilor românești în Republica Moldova și a creării de condiții mai bune pentru mediul de afaceri.

Cei doi oficiali au examinat stadiul cooperării bilaterale sectoriale, cu accent asupra măsurilor întreprinse în domenii de interes prioritar precum proiectele strategice de interconectare a infrastructurii energetice dintre România și Rep. Moldova, de fluidizare a traficului la frontieră sau cooperarea în domeniul transporturilor.

Programul ministrului afacerilor externe al României a inclus, de asemenea, o primire la Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. În cadrul acesteia, suplimentar, cei doi demnitari au discutat cu privire la oportunitățile oferite de cooperarea dintre cele două foruri legislative pentru facilitarea atât a reformelor ample lansate de administrația de la Chișinău, cât și a procesului de integrare europeană.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a salutat cooperarea bilaterală foarte activă pe linie parlamentară atât la nivel de comisii, cât și prin dialogul constant între liderii Legislativelor de la București și Chișinău. De asemenea, a evocat Ședința comună a Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova care a avut loc la Chișinău, la 18 iunie 2022.

Runda de consultări politice cu viceprim-ministrul Nicu Popescu a prilejuit discuții aprofundate privind agenda bilaterală, inclusiv parcursul european al Rep. Moldova și reformele democratice, precum și susținerea multidimensională a României pentru cetățenii Rep. Moldova, în contextul dificil declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Discuțiile dintre cei doi au trecut în revistă sprijinul important acordat de România direct cetățenilor Rep. Moldova sau prin susținerea diplomatică și alocările financiare, dar și despre finalizarea, cât mai rapidă, a liniei de conectare Isaccea-Vulcănești-Chișinău, despre importanța conectării prin linia Suceava-Bălți, despre alte linii de interconectare, Iași-Strășeni, Smârdan-Vulcănești și altele programate pentru perioada următoare.

De asemenea, cei doi șefi ai diplomațiilor au discutat despre continuarea, la începutul anului viitor, a reuniunilor trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina, inițiată în septembrie, prin întâlnirea de la Odesa.

Exit mobile version