România este o țară sigură, a cărei securitate este garantată de Alianța Nord-Atlantică, element vital pentru dezvoltarea economică și socială a țării noastre, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte.
Prim-ministrul s-a întâlnit astăzi, la Bruxelles, cu domnul Mark Rutte, aceasta fiind prima întrevedere a unui oficial român cu noul secretar general al NATO, confirmare a rolului pe care Alianța Nord Atlantică o acordă României.
În cadrul întrevederii, șeful Executivului a adresat secretarului general al NATO invitația de a vizita România pentru a constata angajamentul ferm în domeniul apărării și progresele înregistrate în consolidarea prezenței Aliate în țara noastră.
”De 20 de ani, societatea românească s-a dezvoltat și a prosperat în spatele scutului NATO, care asigură României cele mai solide garanții de securitate din istoria sa. De aceea, suntem pregătiți să contribuim la întărirea Alianței și la menținea unei relații transatlantice cât mai solide. Suntem recunoscători atât Aliaților care ne sprijină concret, cât și NATO care a adoptat măsuri dedicate României în domeniul apărării terestre și aeriene”, a declarat prim-ministrul.
Premierul l-a asigurat pe secretarul general al NATO de întreg sprijinul Guvernului și al său personal în îndeplinirea mandatului, subliniind, totodată, necesitatea de a menține relații transatlantice cât mai puternice, la care România este pregătită să-și aducă propria contribuție. ”Este cel mai potrivit moment ca parteneriatul strategic dintre NATO și UE să se manifeste pe deplin, în beneficiul securității euro-atlantice”, a apreciat prim-ministrul României.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a adus în discuție necesitatea ca Marea Neagră să fie reflectată cât mai bine pe agenda Aliată, mai ales că reprezintă o regiune de interes strategic pentru securitatea euro-atlantică. În acest context, a solicitat secretarului general să sprijine întărirea prezenței Aliate din România și consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic la Marea Neagră, demers indispensabil unei descurajări credibile.
Întrevederea oficială a fost prilejul și pentru a sublinia solidaritatea României față de Aliați și parteneri. ”Am alocat deja 2,5% din PIB pentru apărare în acest an și voi continua să mențin prioritare și în perioada următoare investițiile în apărare. În cursul acestei săptămâni vom semna cu partea americană scrisoarea de acceptare pentru programul de achiziționare a celor 32 de avioane F-35 de ultimă generație. În spiritul solidarității Aliate, contribuim semnificativ la asigurarea apărării pe întreg Flancul Estic, ceea ce face România un Aliat de încredere și un furnizor de securitate în regiune și dincolo de aceasta”, a menționat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a menționat sprijinul multi-dimensional acordat de țara noastră Ucrainei și demersurile pentru susținerea parcursului său către statutul de membru NATO.
Un alt punct important al discuțiilor a făcut referire la Republica Moldova. ”Am fost recent martorii încercării de a deturna parcursul european al Republicii Moldova. Avem obligația de a sprijini Chișinăul și ne dorim să putem contribui împreună la acest efort”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
La rândul său, secretarul general al NATO a apreciat eforturile continue ale României și contribuția semnificativă la întărirea Alianței și a securității euro-atlantice. ”România asigură pacea și securitatea pe frontul estic al NATO, dar și dincolo de acesta./…/România s-a dovedit a fi un prieten ferm al Ucrainei, asigurând sprijinul militar de care are atâta nevoie, inclusiv un sistem Patriot care sprijină apărarea infrastructurii aeriene critice”, a afirmat secretarul general al NATO Mark Rutte.
Premierul Marcel Ciolacu a avut, la sediul Alianței, și o întâlnire cu experți români și cu membri ai Delegației Permanente a României la NATO.