Numărul mare de elevi în clasă afectează progresul acestora, deoarece profesorii nu pot să răspundă nevoilor tuturor copiilor, consideră majoritatea cadrelor didactice din Marea Britanie, care se află în topul țărilor europene din punct de vedere al aglomerării claselor. Potrivit unui sondaj citat de The Guardian, nouă din zece profesori consideră că mărimea claselor are un efect negativ asupra progresului elevilor, iar trei din patru cred că dimensiunea claselor este în creștere.
Impresia de supra-aglomerare mai este produsă de un factor: profesorii apreciază că, pe lângă problema numărului mare de elevi, mai apare un fenomen: elevii sunt mai mari fizic, comparativ cu generațiile anterioare.
Tot 90% dintre profesorii din Marea Britanie consideră că această situație are un efect negativ și asupra comportamentului copiilor. Iar participanții la sondaj semnalează că situația se înrăutățește având în vedere diminuarea numărului de cadre didactice, care determină creșterea numărului de elevi per clasă, dar și pandemia Covid-19, care continuă să perturbe procesul educațional din această țară, prin numărul încă mare de cazuri înregistrat în clase aglomerate.
Potrivit sondajului, realizat de sindicatul NASUWT din domeniul educației, opt din zece profesori acuză că numărul mare de elevi în clasă înseamnă că resursele de învățare sunt insuficiente, iar circa o treime dintre cei care menționează creșterea continuă a claselor apreciază că această creștere este una semnificativă.
Potrivit sursei citate, în acest moment nu există un prag legal pentru numărul de elevi în clasă, în Anglia și Țara Galilor, cu excepția începutului de școală primară, caz în care numărul este limitat la 30. Or, aceasta face ca, din cauza lipsei de personal, să se întâmple situații în care clase de peste 20 de elevi să se combine în clase de peste 40, atunci când un profesor lipsește.
The Guardian notează, separat, că, la o conferință organizată de sindicatul care a desfășurat sondajul citat, s-a pus problema că elevii sunt “îngrămădiți” în bănci și pe scaune care sunt prea mici pentru ei.
Este citată, în acest sens, Elaine Paling, o reprezentantă a sindicatului, potrivit căreia școlile sunt, adesea, găzduite în clădiri amenajate în anii ’70, când băieții englezi erau, în medie, mai scunzi și mai slabi, iar cei de acum nu mai încap cum trebuie în bănci și sunt adesea nevoiți să stea cu picioarele pe culoarul dintre rânduri.
Publicația face trimitere la studii potrivit cărora înălțimea medie a băieților de 15 ani din Marea Britanie a crescut cu circa 22 de cm în ultimii 170 de ani, până la 1.72m, în timp ce lungimea tălpii, în cazul bărbaților, a crescut cu două numere în ultimii 40 de ani.