SABIE CU DOUĂ TĂIȘURI
Descentralizarea din Ucraina este tot mai intens discutată de mijloacele de informare în masă din Occident, subiectul respectiv fiind deseori sinonimizat cu reforma constituțională. În pofida acestor discuții, deseori situația este văzută din exterior într-un mod destul de naiv, de parcă marele forțe globale ar dori să închidă pe cât se poate de repede şi cu orice preț dosarul ucrainean. Graba strică treaba, spune o înțelepciune populară.
Victoriile strategice ale Moscovei în contextul discursurilor incerte
Din păcate, Kremlinul treptat-treptat îşi atinge unele scopuri în Ucraina, fiindcă descentralizarea puterii de stat, promisă de liderii de cândva ai Euromaidanului, este examinată de către parlamentarii de la Kiev, preşedintele Petro Poroşenko, dar şi liderii din UE, în contextul soluționării conflictului din Donbas. Ne întrebăm la un moment dat: ce are reforma strategică cu separatismul şi de unde a apărut ideea că descentralizarea va calma mişcările secesioniste din Ucraina finanțate de Moscova ?
Protestele de la Kiev împotriva introducerii amendamentelor constituționale de la 31 august au arătat că multă lume nu este de acord cu legitimarea faptică a separatismului, legitimare îmbrăcată în haine reformiste. Forțelor ucrainene naționaliste şi radicale, care devin din în ce mai populare în Ucraina, nu le place legitimarea autorităților autoproclamate din Donbas sub pretextul realizării descentralizării. Or, descentralizarea într-o regiune separatistă, potrivit unor politicieni de dreapta din Ucraina, înseamnă trădarea intereselor naționale.
Deci, în viitor, oricine se va răscula împotriva Guvernului, acaparând oraşe întregi şi sate, va trebui să aştepte minunea „descentralizării”! Dar ce facem cu dreptul internațional, cu precedentele secesioniste posibile? Situația nu este deloc simplă, indicând o importantă victorie informațională şi diplomatică rusă: Kievul este îndemnat să „trateze” separatismul cu ajutorul descentralizării, de care ar avea nevoie mai mult regiunile paşnice ale Ucrainei, şi nu Donbasul.
În context, Petro Poroşenko nu oboseşte să repete pentru presă că Donbasul nu va beneficia de un statut special, iar despre federalizarea Ucrainei nici nu poate fi vorba. În acelaşi timp, Kievul este felicitat de occidentali că face paşi concreți spre soluționarea conflictului din Donbas, cu ajutorul acordării unui statut special acestei regiuni. Deci, în mod evident avem de a face cu un discurs politic bidimensional la Kiev: unul pentru electorat, pentru a nu supăra prea tare alegătorii din vestul țării, şi altul pentru partenerii americani şi europeni (a se citi creditorii internaționali).
Opinii polarizate
Experții politici din Ucraina nu sunt unanimi în ceea ce priveşte eficiența deciziilor adoptate la Kiev. Politologul ucrainean Taras Berezoveț consideră – de exemplu – că poziția dură a Preşedinției față de oponenții reformei constituționale este corectă, stopând temporar agresiunea militară rusă. Alți experți politici atenționează Preşedinția că neluarea în calcul a opiniei cetățenilor va determina apariția unui nou Maidan la Kiev, revoluție care va continua purificarea elitei politice ucrainene, începută în 2014, însă nefinalizată. În contextul înrăutățirii situației economice din Ucraina şi neîncrederii crescânde a populației față de liderii de cândva ai Euromaidanului, strategia aleasă de Parlament şi Preşedinție pare una riscantă din punct de vedere social, ceea ce poate fi o provocare şi mai mare decât factorul rus (a se vedea Euromaidanul din 2013-2014 şi consecințele lui).
Descentralizarea cu prețul centralizării
Situația din Ucraina nu trebuie analizată doar din punct de vedere al intereselor Donbasului. Juriştii din Ucraina nu pot să înțeleagă de ce Poroşenko nu a refuzat la vechea verticală administrativă, coruptă şi destul de centralizată, împotriva căreia s-au răsculat de fapt cetățenii ucraineni în perioada preşedintelui-refugiat Viktor Ianukovici. Mai mult decât atât. Potrivit proiectului constituțional promovat de Preşedinție, în toate localitățile vor apărea prefecți, care vor activa pe lângă organele puterii locale. Aşadar, în loc să simplifice maşinăria politică rudimentară şi „greoaie”, Poroşenko propune crearea unor reprezentanțe locale, posibil, pe lângă reprezentanțele guvernamentale deja existente. Aceste inițiative pun sub semnul întrebării realizarea proiectelor descentralizatoare din Ucraina, având loc mai degrabă o centralizare, îmbrăcată în haine reformiste.
După demascare…
Dacă lucrurile nu se vor schimba în cel mai scurt timp, măştile vor fi date jos, ceea ce va reprezenta o provocare atât pentru Ucraina, cât şi pentru întregul est european. În contextul consolidării împuternicirilor prezidențiale, numirii în funcții importante de conducere a oamenilor preşedintelui etc., discuțiile despre descentralizare drept cale de soluționare a conflictului din Donbas o să devină în ochii opiniei publice o cacealma evidentă. Dacă paradoxul centralizării reale în haine discursive descentralizatoare nu va fi anulat (luând în calcul şi nemulțumirea populației față de comasările localităților, închiderea unor primării etc.), Ucraina va deveni cu mult mai instabilă, fiind măcinată de diferențele de viziuni dintre populație şi elita politică post-Euromaidan, care, din păcate, nici nu-şi mai aduce aminte datorită cui a venit la putere după destituirea lui Viktor Ianukovici în februarie 2014. – Marin GHERMAN, politolog