Volumul „Martirul transnistrean sub jugul totalitar rusesc” semnat de publicistul Radion Cucereanu, profesoara Eleonora Cercavschi (directorul Liceului Teoretic “Ștefan cel Mare” din Grigoriopol) și scriitorul Dumitru Apetri a fost lansat astăzi (23 mai 2014 – n.r.) la Biblioteca Națională din Chișinău, în cadrul Campaniei ”Salvați școlile din Transnistria”.
Cartea oglindeşte lupta oamenilor de pe malul stâng al Nistrului pentru păstrarea limbii, a culturii şi a originii româneşti. La lansare au fost prezenţi oameni de cultură, de ştiinţă, analiști politici, dar și cadre didactice și elevii şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
Prezent la eveniment, Mircea Snegur, primul preşedinte al R. Moldova, a afirmat că volumul este un instrument foarte util pentru cei interesaţi de problema din regiunea transnistreană, deoarece este scrisă din mijlocul evenimentelor.
La rândul său, Ion Iovcev, director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, a afirmat că „ceea ce se întâmplă astăzi e o luptă pentru cei ce păstrează limba, originea şi cultura neamului”.
Evenimentul a fost organizat de Asociația „Lumina” a Pedagogilor Transnistreni din R. Moldova cu sprijinul Asociației Promo-LEX.